Vânzări de 214 milioane lei în primele ore de Black Friday 2022

Publicat: 11 nov. 2022, 12:12, de Aurel Drăgan, în Business , ? cititori
Vânzări de 214 milioane lei în primele ore de Black Friday 2022

Volumele totale tranzacţionate de Black Friday 2022 la aproape patru ore de la debut au depăşit 214 milioane de lei, arată datele actualizate şi centralizate de PayU România.

Numărul de tranzacţii a ajuns la aproximativ 370.000, iar valoarea medie a coşului de cumpărături s-a diminuat uşor, până la 570 de lei, faţă de 580 de lei, cât era la raportarea anterioară.

De asemenea, până la ora 10:42, au fost înregistrate circa 278.000 de tranzacţii cu cardul salvat (76% din total), la o valoarea totală de 141 milioane de lei.

În această marjă, au fost consemnate peste 48.000 de tranzacţii în rate (13% din total), cu o valoare totală de 51 milioane de lei.

Potrivit PayU România, produsele electro-IT ocupă primul loc în preferinţele românilor de „Black Friday 2022”, cu categoriile de electrocasnice mici şi mari, laptopuri, TV, audio-video şi telefoane. Alte categorii cu creşteri mari sunt: băuturile, parfumurile şi produsele de îngrijire personală, jucării şi articole pentru copii.

Tot în topul preferinţelor preferinţelor românilor se află şi voucherele pentru restaurante, servicii medicale, nopţi de cazare, aur şi abonamentele pentru companii aeriene.

Topul primelor trei tranzacţii efectuate, în perioada analizată, este ocupat în întregime de industria de IT&C, cu tranzacţii în cuantum de 39.888 de lei, respectiv 39.544 de lei şi
38.077 de lei.

Se așteaptă încasări de peste 400 milioane lei

Conform estimărilor Frames, „Black Friday 2022” va genera, în România, încasări de peste 400 milioane de euro, după ce anul trecut, ediţia cu numărul 11 a evenimentului a înregistrat vânzări de aproximativ 350 de milioane de euro.

În ceea ce priveşte valoarea medie a coşului de cumpărături, în online, aceasta va trece de nivelul de 500 de lei, faţă de 450 de lei, cât a fost anul trecut, asta şi pe fondul scumpirii produselor, nu neapărat a dorinţei românilor de a cumpăra mai mult.

În România, ziua de „Black Friday 2022” a fost stabilită pentru data de 11 noiembrie, moment în care marea majoritate a retailerilor au lansat oferte speciale.

Cu toate acestea, în prezent, există companii, precum Flanco, Orange, Altex şi Media Galaxy, care au dat deja startul reducerilor, pe care le vor oferi timp de mai multe săptămâni, se menţionează analiştii Frames.