Vești bune pentru pensionari: Majorări ale pensiilor mici de la 1 septembrie

Publicat: 29 mai 2024, 08:04, de Cristina Cohuț, în SOCIAL , ? cititori
Vești bune pentru pensionari: Majorări ale pensiilor mici de la 1 septembrie

Românii cu pensii mici vor afla cât vor primi în plus ca urmare a majorărilor aplicate de la 1 septembrie, odată cu recalcularea tuturor indemnizațiilor. Potrivit șefului Casei de Pensii, veștile sunt excelente pentru această categorie de persoane.

Anunțul șefului CNPP pentru românii cu pensii mici. Câți bani vor primi în plus

Daniel Baciu, președintele CNPP, a subliniat că recalcularea va aduce creșteri pentru aproximativ trei milioane de pensionari, fără ca vreo pensie să înregistreze o scădere. Mai mult decât atât, cei care primesc indemnizații mici vor beneficia de majorări semnificative, depășind chiar 50%.

„Cei care au pensii mici, care au lucrat pe salariul minim pe economie pentru o perioadă lungă de timp, acolo creșterile vor fi foarte mari. Vor fi de peste 50%, în funcție de stagiile de cotizare”, a transmis șeful Casei de Pensii.

Un aspect esențial îl reprezintă punctele de stabilitate, care sunt acordate celor care își desfășoară activitatea în câmpul muncii timp de peste 25 de ani. Cu cât obțin mai multe puncte de stabilitate, cu atât sumele încasate vor fi mai mari.

De asemenea, potrivit declarațiilor șefului Casei Naționale de Pensii Publice, cei cu un stagiu de cotizare foarte mare (de exemplu, ce depășește 40 de ani) pot beneficia de majorări considerabile, care pot ajunge și până la 80 sau 90%.

Veniturile cu caracter nepermanent, luate în considerare

O altă modificare importantă este integrarea sporurilor și veniturilor cu caracter nepermanent în calculul pentru stabilirea pensiei. Singura condiție este ca acestea să fi fost supuse contribuțiilor sociale.

Această categorie include diferite tipuri de sporuri, prime sau chiar al 13-lea salariu.

„Aceste sporuri nu sunt în prezent luate în calcul, pentru că nu au această frecvență de caracter permanent.

Noi intenționăm ca de la 1 septembrie să le luăm în calcul la calculul pensiilor, cu condiția ca asupra acestor sporuri să se fi datorat și să se fi achitat contribuții de asigurări sociale”, a adăugat Daniel Baciu.

Distribuirea noilor decizii de pensionare este planificată pentru această vară, iar procesul de recalculare este în faza finală. Astfel, începând cu data de 1 septembrie, românii vor primi pensii majorate în urma acestui proces de recalculare.