Vlad Voiculescu, vizat de o a doua moțiune simplă

Liderul PSD Marcel Ciolacu anunță că va fi depusă o a doua moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu.

„Am discutat astăzi în Biroul Politic Naţional despre situaţia absolut revoltătoare de la Spitalul Foişor. Am decis ca astăzi să depunem o nouă moţiune simplă împotriva ministrului Sănătăţii. Ţinând cont de gravitatea situaţiei, cerem Biroului permanent al Camerei Deputaţilor ca în această săptămână să fie dat votul pe această moţiune simplă. Ministrul Vlad Voiculescu e responsabil de tot ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă acum cu gestionarea pandemiei. Nu se fac teste, a întrerupt şi testarea în şcoli, mortalitatea a ajuns pe locul 10 mondial în România pe perioada pandemiei. Poate domnul Cîţu, premierul României doreşte să ajungem pe primul loc. Doar asta ar justifica menţinerea domnului ministru Vlad Voiculescu. Scuzele sale sunt pur şi simplu penibile. Să ieşi şi să spui că cei care au fost internaţi şi evacuaţi noaptea din Spitalul Foişor erau fericiţi pur şi simplu ne demonstrează că domnul Vlad Voiculescu e gol atât în suflet, cât şi în cap. Nu poţi susţine în faţa românbilor care au văzut acele imagini că pacienţii care erau evacuaţi erau fericiţi. Am văzut mulţi lideri PNL care au cerut demisia ministrului Vlad Voiculescu. Aşteptăm să vedem dacă sunt ipocriţi şi în spaţiul public cer acest lucru şi când vine votul în Parlament nu vor vota moţiunea simplă împotriva aceluiaşi ministru la care ei făceau referire. Aştept să văd grupul minorităţile să văd dacă vor mai susţine un asemenea impostor în fruntea Ministerului Sănătăţii. Aştept să văd atitudinea grupului UDMR, în frunte cu vicepremierul Kelemen Hunor, dacă mai este de acord să susţină un asemenea personaj în frunte MS. Cred că domnul Cioloş şi domnul Barna ar trebui dânşii să îl retragă pe domnul Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătăţii”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni într-o conferinţă de presă. 

„Astăzi a existat decizia (depunerii moţiunii simple – n.r.). În acest moment liderii de grup poartă disucţii cu ceilalţi lideri de grup din Parlament. Dacă ne luăm după declaraţiile peneliştilor moţiunea ar trebui să treacă. Am văzut că domnul Cîţu i-a cerut demisia de onoare. Vom vedea dacă trece moţiunea simplă împotriva lui Vlad Voiculescu, dacă îl va demite. Nu este treaba Opoziţiei dacă schimbă un ministru după ce a trecut o moţiune simplă. Cred că e treaba premierului, nici măcar a coaliţiei, e decizia prim-ministrului”, a explicat Ciolacu.

Întrebat de ce doar moţiune simplă şi nu una de cenzură, liderul PSD a răspuns: „Pentru că moţiuni simple avem voie să depunem mai multe în timpul unei legislaturi, moţiunea de cenzură avem dreptul să o depunem o singură dată pe sesiunea parlamentară”.

Prima moţiune simplă depusă de PSD împotriva ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu a fost respinsă.

Citește și:

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

România acordă 2,25 miliarde lei pentru investiții majore în industriile tradiționale

Guvernul României a luat o decizie crucială pentru susținerea industriei naționale prin alocarea unei finanțări substanțiale în valoare de 2,25 miliarde lei destinate investițiilor...

Dacă vor avea pe ele avioane F-16 ale Ucrainei, Rusia amenință...

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a amenințat că Rusia va ataca viitoarele avioane F-16 ale Ucrainei chiar dacă aeronavele se vor afla în...