WIMBLEDON 2021 | Cu cine vor juca Sorana Cîrstea, Patricia Țig, Irina Begu, Ana Bogdan și Mihaela Buzărnescu în turul 1

Jucătoarele Sorana Cîrstea, Irina Begu, Patricia Ţig, Mihaela Buzărnescu și Ana Bogdan şi-au aflat, vineri, adversarele din primul tur de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului.

Sorana Cîrstea (locul 45 WTA) va evolua în runda inaugurală cu britanica Samantha Murray Sharan (locul 225 WTA şi beneficiara unui wild card).

Irina Begu (locul 78 WTA) va întâlni în primul tur o jucătoare venită din calificări.

Patricia Ţig (locul 61 WTA) nu a fost prea norocoasă la tragerea la sorți. Aceasta va juca împotriva rusoaicei Daria Kasatkina (locul 35 WTA și favorită 31).

Ana Bogdan (locul 91 WTA) va evolua contra rusoaicei Anastasia Pavliucenkova (locul 19 WTA şi favorită 16).

Mihaela Buzărnescu (locul 160 WTA) va juca împotriva americancei Venus Williams (locul 103 WTA).

La rândul ei, Monica Niculescu (lcoul 193 WTA) se poate califica pe tabloul principal, dacă va trece de Kristie Ahn (locul 118 WTA), din SUA, în ultimul tur al calificărilor.

La turneul de la Wimbledon nu va participa și Simona Halep, deţinătoarea trofeului, din cauza accidentării de la gambă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...