Ministrul Apărării: Centrele de vaccinare ale MApN nu au fost înființate pentru a asigura privilegii militarilor

Publicat: 12 mart. 2021, 16:00, de Andreea Borcilă, în ESENȚIAL , ? cititori
Ministrul Apărării: Centrele de vaccinare ale MApN nu au fost înființate pentru a asigura privilegii militarilor

Centrele de vaccinare ale MApN nu au fost înființate pentru a asigura privilegii militarilor și nici nu au fost gândite ca structuri cu circuit închis, a transmis, vineri, ministrul Apărării Nicolae Ciucă.

Din cei peste 65.000 de pacienţi trataţi de Spitalul Militar Central din Bucureşti, în jur de 80% au fost civili, a mai precizat acesta pe contul personal de Facebook.

Declarația oficială a ministrului Apărării

„Centrele de vaccinare ale MApN nu au fost înființate pentru a asigura privilegii militarilor și nu au fost gândite ca structuri cu circuit închis. Cele 92 de centre au însemnat o modalitate de reducere a presiunii pe centrele care deservesc populația generală, preluând sarcina imunizării unei părți importante din populația României.

În etapa întâi de vaccinare, în centrele MApN, au fost vaccinați medici și personal auxiliar din întregul sistem medical național. Etapa a doua a asigurat vaccinarea personalului eligibil stabilit prin criteriile la nivel național și pe baza acelorași proceduri, iar cadrele militare în activitate au dat prioritate seniorilor și persoanelor vulnerabile aflate în categoriile de risc.

Începând cu 15 martie, centrele de vaccinare ale Ministerului Apărării Naționale vor fi deschise pe aceleași criterii stabilite de Comitetul Național pentru Coordonarea Vaccinării, atât militarilor cât și populației civile. Acest demers este unul normal, fără alte interpretări, cred că este timpul să punem toți umărul, astfel încât campania de vaccinare asumată de către statul român să fie un succes, și să ne dăm șansa de a ne reîntoarce la normalitate în viața de zi cu zi.

Sistemul medical militar a fost întotdeauna parte a efortului național de asigurare de servicii de sănătate pentru populație. Niciodată nu a funcționat ca un sistem închis iar datele statistice sunt fără echivoc: din cei peste 65.000 pacienți tratați de Spitalul Militar Central din București, în jur de 80 la sută au fost pacienți civili.

La nivelul întregului sistem medical militar, procentul este asemănător pentru anul 2020. Mai mult, aceeași proporție s-a păstrat în ultimele 12 luni și în ceea ce privește tratarea pacienților COVID în spitalele militare desemnate ca spitale suport: din cei aproximativ 6500 pacienți COVID, doar 1100 provin din rândurile MApN.

Asta înseamnă că românii au încredere în sistemul medical militar, în echipele noastre și le mulțumim cu recunoștință.

Ministerul Apărării Naționale a fost și va rămâne o instituție transparentă în ceea ce privește activitățile curente și mai ales aspectele legate de eforturile de sprijinire a combaterii pandemiei în toate dimensiunile sale.

Încă din luna ianuarie, am comunicat constant informații legate de strategia noastră internă de vaccinare și criteriile de prioritizare a personalului, prioritate zero fiind seniorii și personalul militar ce desfășoară misiuni. Nu tolerez și nu voi tolera abateri de la regulile deja stabilite în Strategia Națională, curând voi prezenta rezultatele anchetei pe care deja am dispus-o la Focșani, unde au fost semnalate nereguli în procesul de vaccinare.

În ceea ce privește vaccinarea membrilor de familie, reamintesc că prin Statutul cadrelor militare, ei sunt arondați pentru servicii medicale gratuite sistemului propriu al MApN. Nici în asigurarea serviciilor medicale, nici în procesul de vaccinare, nu au fost create privilegii pentru membrii familiilor noastre. Înscrierea lor la vaccinare a fost făcută și va fi la fel și în continuare cu respectarea strictă a criteriilor de eligibilitate la nivel național.

În săptămânile care vin va crește numărul de doze care vor sosi în România, de aceea este nevoie de un efort concentrat, atât la nivel guvernamental cât și la nivelul fiecăruia dintre noi, pentru a asigura capacitatea de vaccinare pe măsura volumului de doze”, a fost mesajul transmis de ministrul Apărării.

Citește și: