Călin Georgescu – produs de laborator al statului român. ”Nu Moscova l-a inventat, ci rețelele noastre de casă”

La un an după alegerile prezidențiale anulate, România încă se preface că nu înțelege ce i s-a întâmplat. Călin Georgescu a dispărut parțial de pe ecrane, dar nu și din ecuație. În continuare plutește peste tot reflexul comod: „l-au făcut rușii”, „e proiect de la Moscova”, „e doar o unealtă a propagandei externe”.

Numai că, atunci când cineva se uită serios în dosar, concluzia e mai inconfortabilă: nu Moscova l-a crescut pe Georgescu, ci statul român. Cu funcții, sinecuri, delegații și „legendare” atent ambalate.

Exact asta spune analistul politic George Rîpă, care taie scurt firul conspirațiilor exotice:

„Nu cred că Georgescu a fost construit de ruși, el este creația integrală a unei părți a statului român. Până la urmă, România l-a trimis în diferite funcții externe fără nicio relevanță reală, cu scopul de a-l legenda, România l-a pus în guvern, la Ministerul Mediului etc. Cred însă că pe finalul campaniei, la grupările interne s-au raliat și grupări externe, prin interpuși, pentru că au simțit o oportunitate reală de a destabiliza statul român”.

13:32, 05.11.2025 • Dezvăluiri

Cine este afaceristul din Vaslui vizat de DNA și legat de cercuri apropiate lui Călin Georgescu

19:16, 28.10.2025 • POLITICĂ

Nicușor Dan: O parte din campania lui Călin Georgescu a fost direcționată de la Moscova

Și aici devine interesant.

Nu l-au inventat rușii. L-am croit noi, bucățică cu bucățică

E foarte tentant să spui „e proiect rusesc” și să închizi discuția. Îți oferă confort moral: vina e în afară, noi suntem doar victimele unui complot.

Doar că, pe traseul public al lui Călin Georgescu, se văd foarte clar urmele instituțiilor românești:

• funcții în structuri internaționale în care România l-a împins, mai mult pentru CV decât pentru rezultate;
• un mandat în guvern, la Ministerul Mediului, care nu l-a deranjat pe nimeni până când discursul lui n-a devenit util pentru suveraniști și radicali;
• o întreagă campanie în care a fost ambalat ca „om providențial”, „tehnocrat vizionar”, „om al sistemului ONU” – toate etichete lucrate cu grijă, ani de zile.

Cu alte cuvinte, nu Rusia l-a luat de pe bancă și l-a băgat în teren, ci statul român. Moscova, dacă a intervenit, a făcut-o în faza finală, când „produsul” era deja finisat, cu ambalaj, slogan și bazin electoral gata irigat de frici, conspirații și naționalism mistic.

De ce e atât de comodă teza „marionetei Moscovei”

Evident că Rusia a profitat de haosul din 2024. Orice serviciu de informații rezonabil ar fi făcut la fel: dacă vezi o breșă în sistemul unui stat membru NATO și UE, bagi material, bani, narațiuni.

Dar să spui că Georgescu este „creat de ruși” înseamnă să scuzi exact ceea ce doare mai tare:

• deciziile politice interne care l-au împins în funcții publice,
• rețelele din instituții care l-au susținut discret,
• complicitățile de prin servicii, agenții, ministere, „seniori ai sistemului” retrași „la pensie, dar influenți”.

Când dai vina exclusiv pe Moscova, iei în brațe statul român: îl declari imaculat și păcălit, deși el a fost principalul furnizor de reputație pentru personaj.

Ce i se cere, de fapt, lui Nicușor Dan

George Rîpă pune degetul pe punctul sensibil: „Nicușor Dan asta trebuie să facă, să devoaleze grupările interne, la pensie sau în activitate, care l-au sprijinit pe Georgescu. Dacă nu vom avea aceste date publice, atunci putem bănui că există o relație de colaborare între entități diferite din statul român. Faptul că de un an nu a existat nicio anchetă reală e un motiv de îngrijorare”.

Tradus din limbaj politicos în româna de uz casnic, asta înseamnă:

• nu e suficient să spui „alegerile au fost anulate, mergem mai departe”;
• nu e suficient să declari că a existat ingerință externă;
• nu e suficient să te cerți cu TikTok, cu Moscova și cu diaspora isterizată.

Dacă președintele vrea cu adevărat să reconstruiască încrederea, trebuie să spună cine, în interiorul statului,

• l-a promovat,
• l-a „legendat”,
• l-a împins în față,
• și de ce nu există nici acum un raport complet, inteligibil publicului, despre operațiunea Georgescu.

Altfel, totul arată ca o înțelegere tacită între bucăți diferite ale statului: „voi nu ne întrebați cine l-a împins, noi nu vă spunem cât de aproape a fost capturat sistemul”.

Un an de tăcere instituțională. Când nu vorbește statul, vorbesc conspirațiile

Un an de la anularea scrutinului și ce avem în spațiul public?

• bucăți de informație,
• interviuri,
• analize independente,
• declarații șifonate ale unor oficiali,

dar niciun fir narativ complet pe care să-l poți arăta oamenilor și să spui: „asta s-a întâmplat, ăștia sunt actorii, aici s-a intrat cu banii, aici s-a manipulat”.

În lipsa acestui efort de onestitate:

• conspiratorii au teren liber;
• propaganda rusească își poate aroga merite („i-am băgat în sperieți”);
• grupările interne care l-au împins pe Georgescu în față pot poza, culmea, în apărătoare ale democrației.

Și da, cum observa același analist în alt context, am fost foarte aproape de un stat „pus în genunchi” de un amestec toxic de război informațional, slăbiciuni interne și cinism politic.

De ce rămâne Georgescu periculos chiar și acum

Pericolul nu e doar în persoană – Georgescu nu e un superlider, nu e un orator genial, nu e un geniu politic. Pericolul stă în rețeaua care poate, oricând, să mai producă un „om providențial” după același tipar:

• un personaj cu discurs mistic-naționalist,
• împins din culise de grupări din stat,
• ajutat la final de interese externe care simt sânge în apă.

În momentul în care accepți ideea că „nu rușii l-au făcut, ci noi”, îți pui întrebarea grea:
câți alții mai stau acum pe linia de producție?

Și cât de dispuse sunt instituțiile statului să recunoască public propriul rol – nu doar în promovarea lui Georgescu, ci în întreținerea solului pe care astfel de figuri cresc: frustrare socială, lipsă de reprezentare reală, analfabetism civic, ură anti-occidentală alimentată chiar în interiorul unor structuri plătite să apere statul.

Statul român, producător de crize politice cu prelungire la Moscova

Călin Georgescu nu e un accident exotic, căzut de pe harta geopoliticii. E produsul unui stat care și-a jucat prost cărțile, care a plantat oamenii nepotriviți în funcții unde nu făceau nimic, dar adunau prestigiu.

Rusia a venit la final, ca un șacal care simte că prada e deja rănită. E grav, dar nu e surprinzător.

Ceea ce e cu adevărat grav este altceva:

• că după ce am fost la un pas să dăm țara pe mâna unui lider cu discurs legionar-autoritar,
• după ce am anulat alegeri prezidențiale,
• după ce am aflat cât de vulnerabil e aparatul de stat în fața unui război hibrid,

încă nu există o autopsie publică serioasă a cazului Georgescu.

Până când președintele și instituțiile nu vor spune clar cine l-a făcut mare pe acest „produs al statului român”, orice discuție despre „reforma serviciilor”, „apărare națională” și „securitate democratică” rămâne un exercițiu de PR.

Iar laboratorul care l-a fabricat pe Georgescu rămâne deschis, gata să scoată următoarea versiune.

Teza domnului Rîpă e demnă de toată atenția. Pentru noi, însă, amicul extrem de comic al lui Horațiu Potra rămâne – pentru totdeauna – Călinuș-Kremlinuș.