Alistar: Raportul Inspecției Judiciare arată că nimic din documentarul Recorder nu este real

Publicat: 08 feb. 2026, 22:30, de Andrei Ceausescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Alistar: Raportul Inspecției Judiciare arată că nimic din documentarul Recorder nu este real
Sursa foto: News.ro

Purtătorul de cuvânt al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), Victor Alistar, susține că sistemul judiciar este ținta unei „campanii susținute de dezinformare”, construită pe „minciuni, jumătăți de adevăr și informații scoase din context”. Declarațiile au fost făcute duminică, într-o intervenție la Antena 3 CNN, în contextul dezbaterilor publice declanșate de documentarul „Justiția capturată”, realizat de Recorder, și de raportul Inspecției Judiciare întocmit ulterior.

Victor Alistar a afirmat că raportul Inspecției Judiciare demonstrează, în urma unei analize factuale, că acuzațiile prezentate în documentar nu se confirmă sau nu reflectă realitatea în modul în care au fost prezentate. Potrivit acestuia, documentul nu conține interpretări sau opinii, ci o analiză a faptelor, care arată că „nimic din ceea ce a fost trecut nu este real sau nu este în cheia în care a fost menționat”.

Întrebat dacă ICCJ a solicitat să fie parte a consultărilor privind o eventuală modificare a legilor justiției, Alistar a precizat că instanța supremă nu inițiază astfel de demersuri. El a subliniat însă că un dialog este posibil doar în condițiile unei „cooperări loiale”, care să vizeze probleme reale ale sistemului, precum durata proceselor, practica neunitară, lipsa de resurse sau cadrul normativ pe care l-a caracterizat drept „haotic” și generator de impredictibilitate.

În același context, purtătorul de cuvânt al ICCJ a atras atenția că un astfel de dialog nu poate exista dacă scopul este o ingerință politică în justiție. „Dacă se urmărește o preluare în forță a justiției printr-o ingerință politică, acolo nu poate exista un asemenea tip de dialog”, a declarat acesta.

Declarațiile vin după ce președintele Curții de Apel București, Liana Arsenie, a vorbit public despre riscul unei tentative de preluare a controlului asupra justiției. Alistar a invocat, la rândul său, o „simetrie” între mesajele unor organizații politice și ale altor persoane sau entități care le susțin, afirmând că acestea se suprapun cu narațiuni promovate în spațiul public.

Un exemplu menționat a fost cazul fostului primar Marian Vanghelie, în care, potrivit lui Alistar, se continuă promovarea ideii că intervenția asupra completelor de judecată ar fi dus la prescrierea faptelor, deși prescripția era deja împlinită anterior. El a susținut că, în pofida faptelor demonstrate, acest narativ este menținut prin mecanisme de presiune publică.

„Vorbim de fapte, nu de opinii sau interpretări. În ciuda acestor fapte, cineva stăruie în continuare pe acel narativ fals”, a afirmat Alistar, adăugând că raportul Inspecției Judiciare arată că schimbările de complete au avut loc exclusiv în condițiile legii și ale regulamentelor în vigoare.

Contextul a fost generat de decizia Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, care, în 16 decembrie 2025, a votat în unanimitate sesizarea Inspecției Judiciare pentru a verifica aspectele semnalate în documentarul Recorder. Materialul de presă semnala presupuse probleme grave la Curtea de Apel București, inclusiv dosare de corupție prescrise din cauza schimbărilor repetate ale judecătorilor din complet, precum și aspecte legate de activitatea procurorului-șef al DNA, Marius Voineag.

În documentar au fost vizați, printre alții, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție și președintele ICCJ, Lia Savonea. Ulterior difuzării, sute de judecători și procurori de la instanțe importante au semnat o scrisoare de susținere pentru magistrații care au semnalat probleme în sistem, susținând că acestea nu sunt cazuri izolate, ci disfuncționalități sistemice. Printre semnatari s-a aflat și șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi.

Raportul Inspecției Judiciare, publicat joi, a concluzionat că neregulile semnalate în documentarul Recorder nu se confirmă, iar prescrierile ar reprezenta „o coincidență temporală”. Concluziile raportului au fost însă contestate public.

Andrea Chiș, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii între 2017 și 2023 și profesor de drept la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a susținut că raportul este „nelegal, incomplet și manipulator”. Potrivit acesteia, documentul nu ar fi fost semnat de inspectori judiciari, ci doar de inspectorul-șef, care, conform legislației, ar avea doar rol de verificare și avizare, nu de întocmire propriu-zisă a rapoartelor.

Un alt argument invocat de Chiș este acela că inspectorul-șef s-ar fi antepronunțat asupra subiectului într-un interviu acordat pe 13 ianuarie 2026, înainte de finalizarea raportului, care a fost datat 26 ianuarie 2026. În opinia fostei membre CSM, acest fapt ar fi generat un conflict de interese și ar fi afectat imparțialitatea verificărilor.

Pe lângă criticile privind forma și procedura de adoptare, Andrea Chiș a anunțat că există și obiecții de ordin tehnic legate de conținutul raportului, care urmează să fie detaliate.