Pe 23 martie 2026, un grup de 42 de parlamentari de la AUR, SOS, POT, grupul PACE – Întâi România și neafiliați a depus la Senat un proiect legislativ care vizează abrogarea întregului pachet de legi ce interzic organizațiile, simbolurile și propaganda fascistă, legionară, rasistă sau xenofobă, precum și promovarea cultului criminalilor de război. Inițiativa lovește direct în OUG 31/2002, în completările ulterioare și în legislația care a consolidat, de-a lungul anilor, această zonă de protecție juridică.

Motivația oficială invocată de inițiatori este „libertatea de exprimare”, despre care susțin că ar fi îngrădită de actualele reglementări, generând „teamă, autocenzură și incertitudine juridică”.

Pe scurt:

nu vorbim despre o nuanțare a legii, ci despre demontarea completă a mecanismului legal care ține în afara spațiului public propaganda extremistă.

Cine, ce, când, unde și de ce… dar și cum. Cum? Uite-așa, ca la scara blocului. Ce, îmi spui tu mie despre ce am voie să vorbesc?!?

Nu e o simplă inițiativă, ci o încercare de a scoate gardul

Dacă acest proiect ar trece, România nu ar deveni mai liberă. Ar deveni mai expusă.

Pentru că aceste legi nu sunt capricii legislative, ci rezultatul unei memorii istorice foarte clare:

anumite ideologii nu sunt „opinii alternative”, ci mecanisme care, lăsate libere, produc exact ceea ce au produs deja – violență, excludere și, în final, distrugere socială.

A elimina aceste bariere în numele libertății este o confuzie periculoasă între libertate și abandon.

Coincidența care nu e deloc coincidență

Momentul ales pentru această inițiativă nu poate fi ignorat.

România are, chiar acum, dosare și anchete în curs care vizează exact tipul de comportament sancționat de aceste legi. Nume precum Călin Georgescu sau Diana Șoșoacă nu sunt simple referințe de presă, ci cazuri concrete în care legislația actuală este pusă la lucru.

O eventuală slăbire sau eliminare a cadrului legal ar avea un efect evident:

ar face mult mai dificilă sancționarea unor astfel de derapaje și ar muta întreaga discuție din zona juridică în cea a relativismului.

Nu e greu de văzut cui i-ar folosi.

Libertatea invocată selectiv

Inițiatorii proiectului vorbesc despre libertate. Dar nu despre libertate în sens larg, ci despre o libertate foarte bine direcționată: libertatea de a spune lucruri care, până acum, aveau consecințe legale.

Este o libertate fără responsabilitate și fără context.

Pentru că libertatea reală nu exclude memoria. Nu exclude responsabilitatea. Și nu exclude limitele stabilite tocmai pentru a preveni repetarea unor derapaje istorice majore.

Când libertatea devine argument pentru reabilitarea extremismului, nu mai vorbim despre libertate. Vorbim despre distorsionarea ei.

Strategia: nu legea, ci zgomotul

Cel mai probabil, acest proiect nu va trece în forma actuală. Dar nici nu acesta este scopul principal.

Scopul este altul: producerea de zgomot politic, testarea limitelor și consolidarea unui electorat care reacționează la ideea de „sistem opresiv” și „libertate restricționată”.

Schema e simplă:

• lansezi o inițiativă radicală
• provoci reacții
• te poziționezi ca victimă
• capitalizezi electoral

Este o strategie care nu urmărește neapărat schimbarea legii, ci mutarea centrului de greutate al discursului public.

Și, încet, dar sigur, reușește.

Problema reală: obișnuința cu ideea

Cea mai mare problemă nu este proiectul în sine. Este faptul că el devine discutabil. Digerabil. Normalizabil.

Ajungem să avem dezbateri „tehnice” despre dacă ar trebui sau nu să existe legi împotriva propagandei fasciste. Ceea ce, în sine, este deja un semnal de alarmă.

Pentru că o societate sănătoasă nu dezbate dacă extremismul ar trebui să fie acceptabil. O societate sănătoasă știe deja răspunsul.

Cât de ușor ne jucăm cu memoria

România nu duce lipsă de probleme reale. Educația, sănătatea, infrastructura, administrația – toate au nevoie de atenție serioasă.

În acest context, a veni cu un proiect care vizează relaxarea sau eliminarea interdicțiilor asupra propagandei extremiste nu este doar nepotrivit. Este profund iresponsabil.

Pentru că nu rezolvă nimic din ceea ce ne apasă azi.

Dar deschide o ușă care, odată întredeschisă, nu mai poate fi închisă la fel de ușor.

Iar dacă ajungem să tratăm astfel de inițiative ca simple exerciții de libertate, atunci problema nu mai e doar în Parlament.

Problema e că, încet, începem să uităm de ce au fost necesare aceste legi în primul rând.