Rafila își apără decizia după procesul pierdut cu Pfizer: „Alegerea a fost între risipă și investiții durabile”

România se află din nou în centrul unei controverse majore legate de gestionarea pandemiei de COVID-19, după ce a pierdut, în primă instanță, procesul deschis de Pfizer și partenerul său BioNTech. În acest context tensionat, fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a intervenit public pentru a-și apăra deciziile din timpul mandatului, susținând că refuzul de a achiziționa milioane de doze de vaccin a fost justificat și necesar.

Decizia contestată: între obligații contractuale și realități din teren

Fostul ministru afirmă că România s-a confruntat, la momentul preluării mandatului, cu o situație dezechilibrată, caracterizată printr-un exces de doze și o scădere vizibilă a interesului populației pentru vaccinare. În opinia sa, continuarea achizițiilor ar fi generat pierderi semnificative pentru bugetul public.

„Decizia de a nu mai cumpăra 29 de milioane de doze de vaccin COVID-19, pe care România nu le putea utiliza, a fost una corectă”, a transmis acesta într-o postare publică.

Rafila consideră că achiziționarea acestor doze ar fi însemnat blocarea fondurilor din sănătate în stocuri inutile, care, cel mai probabil, ar fi fost ulterior distruse.

13:14, 25.03.2026 • TEHNOLOGIE

Verdict istoric în SUA: Meta, găsită vinovată pentru inducerea în eroare a consumatorilor

11:44, 17.03.2026 • ACTUALITATE

Georgescu s-a dezlănţuit la primul termen în dosarul de propagandă legionară. „Adevărul nu poate fi schimbat. Întoarceți-vă la Dumnezeu”

El subliniază că realitatea din teren nu mai justifica volumul contractat anterior, în condițiile în care evoluția pandemiei și reticența unei părți a populației au redus considerabil cererea pentru vaccinuri.

Stocuri excedentare și pierderi deja asumate

Potrivit fostului ministru, problema stocurilor excedentare nu era una ipotetică, ci deja existentă. Acesta susține că România avea depozite pline cu milioane de doze care au ajuns să expire, în timp ce angajamentele contractuale continuau să oblige statul la noi achiziții.

În acest context, autoritățile ar fi încercat să limiteze pierderile prin diverse măsuri, inclusiv revânzarea și donarea vaccinurilor către alte state.

„Am reușit să vindem către alte state, precum Germania și Ungaria, peste 7,5 milioane de doze și am realizat donații către țări care aveau nevoie”, a precizat Rafila.

Cu toate acestea, o parte semnificativă a stocurilor nu a putut fi valorificată, fiind necesară distrugerea lor după expirare, ceea ce a generat costuri suplimentare pentru statul român.

Negocieri fără rezultat și escaladarea conflictului

În încercarea de a evita un conflict juridic, autoritățile române au purtat mai multe runde de negocieri atât cu Pfizer, cât și cu Comisia Europeană, instituția care a coordonat achizițiile de vaccinuri la nivel european.

Rafila susține că a fost implicat direct în aceste discuții și că l-a informat constant pe premierul de la acea vreme, Nicolae Ciucă, cu privire la evoluția negocierilor.

De asemenea, fostul ministru afirmă că a solicitat sprijinul comisarului european pentru sănătate, Stella Kyriakides, în condițiile în care și alte state membre se confruntau cu dificultăți similare privind contractele de vaccinuri.

„Din păcate, nu s-a ajuns la un rezultat favorabil pentru România”, a explicat acesta.

În lipsa unui acord, conflictul a escaladat, iar compania farmaceutică a inițiat acțiuni în justiție după ce România nu a mai comandat dozele prevăzute pentru anii 2022 și 2023. Într-o situație comparabilă, compania Moderna ar fi renunțat la pretenții, potrivit declarațiilor fostului ministru.

Argumentul costurilor și al capacității logistice

Un alt punct central al apărării lui Rafila îl reprezintă lipsa capacității logistice și costurile suplimentare pe care le-ar fi implicat acceptarea contractului.

Fostul ministru susține că România nu dispunea de spații suficiente pentru depozitarea unui volum atât de mare de vaccinuri, iar costurile de gestionare și distrugere a acestora ar fi crescut considerabil.

„Nu puteam semna, în tăcere, plăți uriașe fără beneficii reale pentru pacienții români”, a afirmat acesta, insistând că rolul unui ministru al Sănătății este de a direcționa resursele către servicii medicale, infrastructură și tratamente, nu către achiziții fără utilitate.

În opinia sa, acceptarea contractului ar fi afectat inclusiv încrederea publicului în campaniile de vaccinare, în condițiile în care o parte semnificativă a dozelor ar fi fost irosite.

Investițiile în sistemul sanitar, invocate ca justificare

Rafila își susține decizia și prin prisma investițiilor realizate în sistemul de sănătate în perioada mandatului său. Acesta afirmă că resursele financiare au fost redirecționate către proiecte concrete, menite să îmbunătățească infrastructura și accesul la servicii medicale.

Printre acestea, fostul ministru menționează construcția și modernizarea unor spitale și secții, finanțările atrase prin PNRR și prin intermediul Banca Mondială, dar și dezvoltarea rețelei de centre pentru mari arși.

De asemenea, el subliniază modernizarea secțiilor de terapie intensivă și oncologie, precum și extinderea programelor de screening și a accesului la tratamente pentru pacienții cronici.

„Alegerea a fost între risipă și investiții durabile”, afirmă Rafila, susținând că fondurile au fost direcționate către proiecte care produc efecte pe termen lung.

Decizia instanței și implicațiile financiare

Declarațiile fostului ministru vin în contextul în care un tribunal din Bruxelles a decis, în primă instanță, că România trebuie să respecte obligațiile contractuale asumate în cadrul mecanismului european de achiziție a vaccinurilor.

Litigiul, deschis de Pfizer și BioNTech, vizează dozele contractate și nepreluate de statul român.

Suma vehiculată în acest caz este de aproximativ 600 de milioane de euro, reprezentând contravaloarea vaccinurilor care nu au mai fost achiziționate. Decizia instanței nu este definitivă, însă este executorie, ceea ce creează presiune suplimentară asupra autorităților române.

Cazul a generat reacții puternice în spațiul public și politic, fiind însoțit de acuzații reciproce între actuali și foști responsabili guvernamentali privind modul în care au fost negociate contractele inițiale și gestionate ulterior obligațiile asumate de România.