PSD și AUR, împreună împotriva lui Bolojan: de ce era inevitabilă moțiunea

Da, combinația a ieșit la suprafață și, sincer, nu are nimic miraculos. PSD și AUR au anunțat azi demersuri comune pentru redactarea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prin declarații făcute de Marian Neacșu și Petrișor Peiu. Sorin Grindeanu a confirmat ulterior că Biroul Permanent Național al PSD a decis susținerea moțiunii, iar George Simion a spus că demersul poate fi depus imediat ce există suficiente semnături.

Avem, de fapt, o formalizare a unei logici care plutea în aer de când PSD și-a retras miniștrii și a lăsat guvernul fără majoritate.

Devenise clar încă din 23 aprilie că, după ieșirea PSD de la guvernare, Executivul putea cădea mai repede tocmai printr-o moțiune susținută de PSD și AUR. Astăzi, acel scenariu a devenit oficial.

De ce nu e deloc surprinzător

Nu e deloc o alianță în sens doctrinar și nici o iubire subită între două lumi care până ieri se scuipau de la tribună. E o convergență tactică.

PSD vrea să doboare un premier care i-a stricat confortul și i-a scos partidul din zona de comandă, iar AUR vrea să împingă cât mai mult ideea că actuala putere e epuizată, nelegitimă și incapabilă să mai conducă.

Moțiunea e locul perfect unde cele două interese se întâlnesc fără să fie obligate, deocamdată, să explice ce fac după.

Exact asta au și încercat să spună public: că nu există niciun acord politic post-moțiune, doar un demers comun de dărâmare a cabinetului.

Ce câștigă PSD

Pentru PSD, beneficiul este dublu.

În primul rând, partidul își recuperează rolul de centru de greutate parlamentar după momentul ieșirii din coaliție.

Dacă Bolojan rămâne, PSD riscă să pară un partid care a plecat nervos de la masă, dar n-a mai putut influența nimic.

Dacă guvernul cade, PSD dovedește că încă poate decide cine guvernează și cine nu.

În al doilea rând, social-democrații încearcă să taie ascensiunea simbolică a lui Bolojan, care începea să capitalizeze imaginea omului care se bate cu vechile reflexe de sistem și cu rețelele de sinecuri.

Pentru PSD, asta e partea insuportabilă: nu doar omul, ci precedentul. Un premier care rezistă fără ei și care cere costuri politice reale aparatului de partid devine periculos prin exemplu. Declarațiile publice ale PSD despre retragerea sprijinului arată exact această ruptură strategică.

Mai există și un calcul defensiv.

PSD speră că, odată căzut Bolojan, poate reveni la masa „pro-europeană” în alte condiții, eventual cu alt premier, mai negociabil și mai dispus la compromis. Media românești explicit că social-democrații au indicat că ar putea reveni într-o alianță pro-europeană dacă Bolojan este înlocuit, lucru respins până acum de PNL.

Asta spune tot: PSD nu vrea neapărat să incendieze casa, ci să schimbe administratorul și să reintre pe ușa principală.

Ce câștigă AUR

Pentru AUR, câștigul este în primul rând simbolic și electoral.

Partidul lui George Simion poate spune că nu doar denunță sistemul, ci contribuie concret la dărâmarea lui.

Într-un partid care trăiește din energie anti-establishment, moțiunea e o scenă perfectă: poate striga că guvernul nu mai are susținere populară, că majoritatea s-a destrămat și că el reprezintă alternativa de forță. Exact asta a și spus Simion azi, potrivit relatărilor din presă.

Dar AUR mai câștigă ceva: ”normalizare” parlamentară.

Faptul că PSD merge cot la cot cu AUR într-un demers major împotriva guvernului mută partidul lui Simion încă un pas spre zona de actor legitim și inevitabil.

Chiar dacă nu intră la guvernare, chiar dacă nu există încă „absolut nimic” stabilit post-moțiune, simplul fapt că este partenerul necesar în operațiunea de dărâmare îl validează în ochii propriului electorat și îl întărește ca pol de putere.

În logica AUR, asta valorează enorm.

Ce li se pare insuportabil la garnitura Bolojan

Pe scurt: ritmul și sensul.

Bolojan nu e insuportabil doar fiindcă există, ci fiindcă mută conflictul într-o zonă care deranjează direct mecanismele vechi.

E lesne de observat că ruptura din coaliție a venit pe fondul măsurilor de austeritate și al reformelor cerute pentru reducerea unuia dintre cele mai mari deficite din UE și pentru accesarea fondurilor europene, inclusiv cele cu termen important în august.

Pentru PSD, asta înseamnă cost politic și disciplinare bugetară.

Pentru AUR, înseamnă exact tipul de guvernare pe care o poate picta drept rece, nedreaptă și ruptă de „popor”.

Altfel spus, fiecare partid are motive diferite să-l urască: PSD pentru că îi strică rețeaua de confort, AUR pentru că îi oferă ținta ideală.

Ce așteaptă fiecare de la trecerea moțiunii

PSD așteaptă resetarea raportului de forțe și posibilitatea unei renegocieri de sus, nu de jos.

Adică: alt premier, altă formulă, altă redistribuire de putere, eventual întoarcerea la guvernare într-o postură mai comodă.

AUR așteaptă radicalizarea scenei, delegitimarea completă a centrului și încă o porție de combustibil electoral.

Un guvern căzut prin vot comun PSD-AUR ar fi, pentru Simion, dovada că fără el nu se mai poate mișca nimic.

Pentru PSD, ar fi dovada că fără el nu se mai poate guverna. Aici se întâlnesc. Nu în iubire, ci în interes.

Cine se miră, se miră degeaba…

Așadar, cine se miră se miră degeaba.

Moțiunea comună PSD-AUR nu e o anomalie, ci rezultatul logic al unei crize în care guvernul a rămas fără majoritate, Bolojan a refuzat să demisioneze, iar cele două mari forțe ostile lui au descoperit că pot împinge aceeași ușă din motive diferite.

România politică nu produce surprize atât de des pe cât produce ipocrizii previzibile. Asta e una dintre ele.

Dacă moțiunea trece, PSD speră să recâștige controlul negocierii, iar AUR speră să recâștige monopolul pe furia publică.

Dacă nu trece, ambele vor încerca să valorifice totuși spectacolul. În ambele cazuri, guvernarea se erodează, iar țara intră și mai adânc în logica de interimat permanent.

Partea nevăzută a asaltului

Partea nevăzută a acestei mișcări inevitabile este, cel mai probabil, una de reasigurare reciprocă între rețelele care simt că Bolojan nu le mai garantează liniștea.

Dincolo de discursurile publice despre principii, democrație și „salvarea țării”, e foarte posibil ca în adânc să funcționeze un instinct comun de conservare:

PSD vrea să-și recupereze pârghiile și zonele de influență, iar AUR vrea să capitalizeze haosul și să intre mai adânc în jocul puterii reale.

Cu alte cuvinte, sub moțiunea vizibilă s-ar putea afla un pact tăcut al celor care, din motive diferite, nu mai suportă ideea unui executiv care nu le răspunde suficient la semnale.

Mult mai concret, partea nevăzută pare să fie exact asta:

Bolojan și-a băgat mâinile în zonele cele mai sensibile ale sistemului, iar reacția vine de acolo.

Oana Gheorghiu a deschis frontul pe companiile de stat și a vorbit explicit despre membri în consilii de administrație numiți politic, „amante și nepoți” și contracte din care se îmbogățeau rețele întregi, în timp ce statul pierdea.

În paralel, PSD a intrat în ofensivă tocmai pe tema listării pachetelor minoritare și a „apărării” companiilor profitabile, semn că acolo, dacă se umblă fără acordul lor, doare.

Bolojan a preluat interimar chiar Ministerul Energiei, adică exact punctul unde se întâlnesc companiile mari, rețelele, investițiile și „băieții deștepți”.

Iar la Mediu, Diana Buzoianu a împins reforma Romsilva și a condiționat inclusiv bugetul de măsuri de control precum bodycam-uri pentru pădurari, adică a intrat direct peste vechile jocuri de pădure.

Privită așa, moțiunea nu mai pare doar un episod parlamentar, ci și reacția de autoapărare a unor rețele care au simțit că, pentru prima dată după multă vreme, cineva nu le mai lasă să respire în liniște.