Ce șanse există ca Legea care majorează pensiile cu 40% să fie promulgată de președintele României

Publicat: 23 sept. 2020, 19:00, de Raluca I. Heroiu, în ECONOMIE , ? cititori
Ce șanse există ca Legea care majorează pensiile cu 40% să fie promulgată de președintele României

Camera Deputaților și Senatul au adoptat legea rectificării bugetare în forma dorită de Partidul Social Democrat, lege care cuprinde majorarea pensiilor cu 40%. Pentru ca legea să intre în vigoare este nevoie să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis și să fie publicată în Monitorul Oficial.

Klaus Iohannis a afirmat în cadrul unei conferințe de presă că legea votată ieri în Parlament ar împovăra bugetul pe anul viitor cu 6% din PIB.

„Este de dorit să crească pensiile, salariile profesorilor, sunt lucruri pe care și eu mi le doresc, și deja primii pași s-au făcut, pensiile au crescut cu 14%. Chiar dacă ne dorim mai mult, suntem în pandemie, în criză economică și bugetul e deja sub presiuni uriașe. Ceea ce ieri a votat o majoritate condusă de un PSD total iresponsabil ar împovăra bugetul pe anul viitor cu 6% din PIB, ar trebui să luăm bani din altă parte, ori de peste tot deja banii au fost reduși la minim”, a afirmat Klaus Iohannis.

Camera Deputaților și Senatul au votat legea rectificării bugetare în forma dorită de Partidul Social Democrat, lege care cuprinde majorarea pensiilor cu 40%.

În fapt, parlamentarii au decis abrogarea articolul potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%. În acest fel rămâne în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea cu 40% a veniturilor pensionarilor.

Citește și