A cincea victimă a incendiului de la „Matei Balș” a fost găsită mai târziu. Explicațiile anchetatorilor

Autoritățile au anunțat inițial că în urma incendiului care a avut loc, vineri dimineață, la Institutul „Matei Balș” din București au murit patru persoane. Ulterior ministrul de Interne Lucian Bode a confirmat un al cincilea deces.

Din primele informații se pare că al cincilea cadavru carbonizat a fost găsit în baia spitalului la ceva vreme de la bilanțul primelor victime.

Procurorul de caz spune că nu-și explică cum al cincilea cadavru a fost găsit mai târziu. Trupul neînsuflețit al pacientului a fost decsoperit la câteva ore distanță față de primele victime.

Așadar, al cincilea cadavru a fost descoperit de procurori, nu de pompierii care au intervenit la fața locului. Premierul Florin Cîțu și vicepremierul Dan Barna au lăudat modul de intervenție a trupelor de pompieri.

„Am intrat acolo…Nu noi am ajuns primii, au fost echipele de intervenție, pompierii, ISU. Și la cercetarea la fața locului s-a găsit și un al patrulea cadavru. Nu pot să-mi explic chestiunea asta. Nu știu ce explicații să vă dau”, a declarat procurorul de caz, citat de HotNews.ro.

Citește și

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Avem tricolorul pe etichetă, ce mai contează ce înghițim? Dublul standard,...

Ultima găselniță a politicienilor de la PSD este să-i oblige pe comercianții care vând produse provenite din materii prime românești să se asigure că...

Cine a participat la petrecerea clanului Bădălău de Paște

Petrecere pe lux și opulență la salonul de fițe Monato din Bolintin Vale. Chiar dacă unora le bate pușcăria la ușă, membrii clanului Bădălău...