Azi a fost Ziua Internaţională a Munţilor

Publicat: 11 dec. 2023, 20:30, de Alice Gherman, în ACTUALITATE , ? cititori
Azi a fost Ziua Internaţională a Munţilor

Începând din 2003, Rezoluția 57/245 a ONU a proclamat 11 decembrie drept Ziua Internaţională a Munţilor. ONU a vrut, astfel, să încurajeze comunitatea internaţională să organizeze evenimente care să sublinieze importanţa dezvoltării durabile a zonei montane.

Poate nu știați, dar astăzi a fost Ziua Internațională a Munților. Proclamarea acestei zile a venit ca urmare a succesului de care s-a bucurat Anul Internaţional al Munţilor desfăşurat în 2002. Iniţiativa a condus la crearea de comitete naţionale şi alianţe, cu scopul declarat al creării Parteneriatului internaţional pentru punerea în valoare a regiunilor montane.

Tema propusă pentru 11 decembrie 2023 a fost „Restabilirea ecosistemelor montane”, o temă prin care se dorește creşterea gradului de conştientizare cu privire la relevanţa ecosistemelor montane şi găsirea celor mai bune practici şi investiţii care să construiască rezilienţa, să reducă vulnerabilitatea şi să întărească puterea munţilor de a se adapta la ameninţările zilnice şi la evenimentele climatice extreme.

Munţii sunt căminul a 15% din populaţia lumii şi pentru aproximativ jumătate din biodiversitatea planetei. Conservarea acestora reprezintă un factor cheie pentru dezvoltarea durabilă. Munții sunt o sursa esențială de apă potabilă, energie şi hrană pentru multe popoare. Din păcate, tocmai în zonele montane se înregistrează cea mai mare rată a sărăciei populației și tot munții sunt și cei mai vulnerabili în faţa schimbărilor climatice, a defrișărilor, a degradării terenului şi a dezastrelor naturale.

În România, munții acoperă aproape o treime din suprafața țării, aproximativ două milioane de români trăind în prezent în zona montană, în aproximativ 745 de localități. Tot aici găsim circa 1.350 de specii de plante și animale, dintre care 116 sunt endemice – specii care se regăsesc exclusiv într-o regiune și care necesită o atenție specială, având în vedere caracteristicile habitatului lor.