Blackout la români: A explodat cererea de generatoare de curent

Publicat: 03 dec. 2022, 17:16, de Victor Scarlat, în ECONOMIE , ? cititori
Blackout la români: A explodat cererea de generatoare de curent

Chiar dacă autoritățile dau asigurări că este foarte puțin probabil ca în România să asistăm la un blackout, românii prevăzători din fire au început să cumpere generatoare de curent pentru orice eventualitate.

Cererea este așa de mare că aproape nu se mai găsesc generatoare de puteri mici sau medii, adică la un preț convenabil pentru clienții de rând. Dincolo de inconveniente, prețul ridicat la benzină și zgomot, generatorul poate fi o soluție în caz de urgență, un lucru cu care toată lumea este de acord.

Înainte de a lua o decizie în privința achiziționării unui generator, trebuie să știți și ce anume să alegeți, dacă aveți șansa să găsiți ceva.

Iată și câteva informații pentru a vă orienta în acest sens de la membrii unui grup de pe Facebook – Mutat la țară – viața fără ceas, unde se dezbate intens subiectul, potrivit Ziare.com.

Ce fel de generatoare există pe piață:

  1. generatoare electrice ieftine pentru folosință ocazională generală.
  2. generatoare ieftine pentru electronice cu undă sinus tot pentru folosință ocazională.
  3. generatoare scumpe de utilizare pe o durata mare, așa zis generatoarele de șantier

4 generatoare scumpe pentru electronice pentru utilizare intensivă pe termen lung.

Ucrainenii cumpără tot

Mai multe persoane care comentează pe grupul repectiv susțin că au încercat să cumpere generatoare, dar nu au reușit să găsească, stocurile  fiind epuizate. Unii spun că de vină ar fi ucrainenii, care ar fi cumpărat  tot, în condițiile războiului cu rusia.

„Zilele astea am căutat pentru cineva un generator de 3000w. Problema e că nu mai sunt pe stoc nicăieri. Poate cele foarte scumpe. Dacă chiar găsiți să luați generator cu avr, așa aveți o tensiune de 220 stabilizată. Dacă vreți să vă meargă toate astea deodată, atunci vă trebuie unul de cel puțin 5000 W. Dar puteți lua și mai mic de vreo 3000 W pentru frigider și lada frigorifică care merg continuu în priză. Becurile, laptopul și tv-ul nu consumă mult. Mașina de spălat și boilerul iau mult curent, dar acelea le puteți folosi ocazional și atunci puteți decupla frigiderul și lada frigorifică de la generator”, spune un internaut.

Dacă totuși vreți să porniți în căutarea unui astfel de aparat trebuie să știți că prețurile pornesc de la circa 1.500 lei și trec de 10.000 lei.