Bulgarii vor să facă Micul Schengen împreună cu românii și să ”desființeze” granițele cu România

Publicat: 09 dec. 2022, 11:21, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Bulgarii vor să facă Micul Schengen împreună cu românii și să ''desființeze'' granițele cu România
Podul Prieteniei

Chiar dacă bulgarii aveau oarecare îndoieli cu privire șansele țării lor de a intra în Schengen, votul negativ dat de Austria și Olanda a produs mare supărare la Sofia. Președintele Rumen Radev spune că securizarea frontierelor externe ale UE este imposibilă fără admiterea Bulgariei în spațiul Schengen, în timp ce oamenii de rând sunt de părere că Bulgaria este privită ca o țară de mâna a doua.

Acum, din moment ce accesul Bulgariei la Schengen a fost blocat, poate că ar trebui acordată mai multă atenție statelor din jur, de ce nu ar fi creată o uniune balcanică cu țările din Peninsula Balcanică sau poate o alianță împotriva ‘’prostiei Europei’’ între Bulgaria, România și Turcia, comentează bulgarii pe net.

Ziarul Fakti a lansat chiar un sondaj inedit. La întrebarea dacă ar trebui desființată granița dintre Bulgaria și România, după refuzul intrării în Schengen, 67% dintre respondeți sunt de acord cu o asemenea măsură, 22% o resping, 4% nu se pot decide, iar 8% dintre bulgari susțin că nu le pasă.

Să desființăm podul, cât timp ne vor mai ține ocupați cu gogoașa Schengen sau ipocriții europeni ne consideră o țară de mâna a două sunt doar câteva din comentariile celor care au participat la acest sondaj.

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a anunţat joi, la Bruxelles, după reuniunea miniştrilor de interne din UE, că România şi Bulgaria nu au reuşit să obţină sprijinul unanim necesar pentru a adera la spaţiul de liberă circulaţie a persoanelor şi bunurilor.

Citește și Un bulgar cumpără teren cu miile de hectare în sudul țării, inclusiv de la patronul Universității Craiova

Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei în Spațiul Schengen. Teoretic, votul împotrivă al Olandei a venit ca urmare a faptului că România și Bulgaria sunt la pachet, ori Olanda era de acord cu intrarea României, dar împotriva intrării Bulgariei.  

Președintele Rumen Radev: Este extrem de ilogic

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, spune că este „total ilogic” ca Bulgaria şi România să rămână în afara spaţiului Schengen în mijlocul unei crize de securitate europeană, referindu-se la invazia Rusiei în Ucraina.

”Este extrem de ilogic, în condiţiile unei crize de securitate, economice şi sociale, să fie ţinute Bulgaria şi România în afara spaţiului Schengen”, a declarat Radev, după blocarea intrării în Schengen.

Citeste si Transportatorii bulgari cer eliminarea controalelor la frontiera dintre Bulgaria şi România

Supărarea bulgarilor este cu atât mai mare cu cât Olanda și Austria se numără printre cei mai mari investitori.  

„Comportamentul Olandei și Austriei în ceea ce privește primirea noastră în Schengen este ciudat. Dacă ei cred că nu există stat de drept în țara noastră, de ce este Olanda cel mai mare investitor din țara noastră?”, a afirmat ministrul Apărării, Dimitar Stoyanov.

Până la urmă bulgarii au o consolare: faptul că nici România nu a fost acceptată, pentru că singurătatea ar fi fost foarte mare, după cum susține profesorul Zdravko Popov, profesor universitar, diplomat și filozof.

„Am îndeplinit cerințele tehnice pentru intrarea în Schengen. Dar nu am îndeplinit cerințele pentru statul de drept. De aceea suntem la pachet cu România”, a mai declarat pentru Fakti economistul Evgeny Kanev.

Citeste si Ce a cerut Austria ca România să intre în Spațiul Schengen