Cât din terenul agricol al României mai aparține, de fapt, românilor?

O întrebare care frământă pe foarte mulți este „cât din terenul agricol al României mai aparține, de fapt, românilor?”. Răspunsul, din păcate, este unul încă necunoscut. Autoritățile nu au vrut sau nu au știut cum să afle răspunsul!

Prima întrebare care se pune este ce înțelegem prin pământ care aparține străinilor. Căci există mai multe modalități prin care se poate intra în proprietatea de fapt a unui teren.

Prima, și cea mai simplă, este de a cumpăra ca persoană fizică terenul respectiv. Alta este de a cumpăra pământul ca persoană juridică. Aici intervin două diferențieri. Un teren poate intra în patrimoniul unei persoane juridice de drept străin, înmatriculată într-o altă țară, sau al unei firme înregistrată în România, dar cu capital și acționari străini. În acest ultim caz, cine este proprietarul terenului? Este el român sau străin?

În sfârșit, o altă formă de a intra în posesia unui teren este de a obține concesionarea lui pe o perioadă lungă, cuprinsă între 30 și 99 de ani. Teoretic, dreptul de proprietate rămâne al românului care l-a concesionat. În fapt, concesionarul străin este stăpânul absolut pe perioada respectivă.

Câteva cifre, zise oficiale

Revenind la întrebarea inițială, cât din terenul agricol al României mai aparține, de fapt, românilor, să vedem ce se poate găsi în documentele instituțiilor statului.

Conform datelor oficiale, România deţine o suprafaţă agricolă totală de 14.630.072 hectare, din care în proprietate privată 13.699.725 ha (93,6%), în timp ce suprafaţă arabilă este de 9.395.303 hectare, din care în proprietate privată 8.940.204 hectare (95,1%). Dintre acestea, se știe cu certitudine că, la sfârșitul anului 2014, 422.000 hectare aparțineau celor 793 de persoane străine care utilizau aceste terenuri, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

În zece ani, însă, s-au schimbat multe. Conform unor date vehiculate în același minister, suprafața doar a terenurilor arabile aflate în proprietatea unor cetățeni străini sau a unor firme aparținând lor depășește un milion de hectare. Cele mai multe dintre ele se află în județele Ialomița, Brăila, Constamța, Călărași, Teleorman, Dolj, Buzău dar și Timiș, Arad, Alba, precum și Botoșani, Neamț, Vaslui, Galați. Adică în cele mai importante zone agricole,,,

Dacă ar fi să dăm câteva exemple, putem începe cu cel mai celebru, Agricost SA, care este concesionată firmei Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, deținută de şeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan și care are în exploatare 56.000 de hectare de teren agricol, practic toată suprafața agricolă din Insula Mare a Brăilei. Putem continua cu Agro Chirnogi, care este o companie agricolă din România, controlată de omul de afaceri libanez Jihad El Khali .și care controlează peste 70.000 de hectare de teren. Lor li se mai adaugă și alți fermieri, italieni, francezi, nemți, belgieni, spanioli, englezi etc, care, însă, cu câte 3.000 – 4.000 de hectare par de-a dreptul modești. Dacă asta se poate numi modestie…

Estimări optimiste, estimări alarmiste

Din păcate, o cifră exactă nu se poate stabili. Principala piedică o constituie lacunele legislative. În registrele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) nu există nicio rubrică referitoare la cetățenia deținătorilor terenurilor. Așa că, nu mai rămân decât estimările. Care variază, în funcție de cine le face și de ce criterii aplică.

Din acest punct de vedere, cei mai optimiști, spun că numai în jur de 12 – 15% din terenul agricol s-ar afla în proprietatea străinilor. Cei mai pesimiști spun că peste 40%. Nu vreau să vorbesc despre cei care spun 70%, cifră care, totuși ar fi absurdă!

De ce ne-ar păsa?

Pe drept cuvânt, se poate întreba: „și ce ne pasă? Care-i problema?”, Răspunsurile sunt numeroase și depinde cine le dă. Dar unul dintre ele este că interesele străinilor sunt, de cele mai multe ori, diferite de cele ale României. Astfel, străinii sunt interesați mai mult de a obține profit, printr-o utilizare super intensivă a terenurilor, decât de conservarea calității pământului. Apoi este vorba despre culturi. Nu poți opri un proprietar, indiferent de cetățenia lui, să cultive ce dorește pe pământul lui. Chiar dacă e vorba despre lucernă pentru hergheliile de cai ale fratelui din Orientul Mijlociu, iar terenul este vestit pentru potențialul de producție a grâului și porumbului…

Și nici nu poți obliga fermierul să vândă producția în România, dacă el vrea să o ducă în altă parte! (Sigur, cu excepția unor situații speciale, dar în care mai bine să nu ajungem,,,).

În concluzie, deocamdată nimeni nu poate să ne spună cât pământ românesc nu mai aparține românilor!