Cea mai mare pensie din România este de 100 de ori mai mare decât cea mai mică. „Inechitatea va fi redusă”

Publicat: 10 iun. 2021, 16:46, de Cezar Amariei, în SOCIAL , ? cititori
Cea mai mare pensie din România este de 100 de ori mai mare decât cea mai mică. „Inechitatea va fi redusă”

Raportul de unu la o sută între cea mai mare și cea mai mică pensie va fi redus prin creșterea mai rapidă a celor cu valori mici, a declarat Raluca Turcan, ministrul Muncii.

Știți care e raportul dintre pensia minimă din România și cea mai mare? Unu la o sută. Cea mai mică pensie din România este de 800 lei iar cea mai mare de 79.000. O astfel de inechitate este deranjantă pentru orice beneficiar, în condițiile în care pensia medie este de 1.500 de lei și sub pensia medie avem aproximativ 3 milioane de pensionari”, a declarat Turcan în cadrul unei emisiuni la România TV.

Soluția gândită ar fi o creștere disproporționată procentual, astfel încât majorarea să fie aplicată cu precădere spre veniturile reduse.

În această reformă pe care noi intenționăm să o facem formula cu care vom veni va face ca pensiile mici să crească mai repede și să se reducă aceste inechități prin introducerea în calculul pensiilor a mai multor factori de contributivitate pe care s-a încasat contribuția de asigurări sociale pe parcursul activității profesionale și care, în momentul de față, nu se calculează”, a mai spus Turcan.

Și Cristian Ghinea, ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene, susține că trebuie o regândire a sistemului.

Conform acestuia, cu excepția magistraților, toate categoriile de pensionari speciali ar trebui să încaseze pensiile într-un viitor apropiat doar pe principiul contributivității. Ar putea însemna o reducere consistentă a valorii lor, în condițiile în care mulți au profitat de diferite prevederi legale ce le-au permis să încaseze chiar mai mult decât salariul.