Două mumii cu limbi de aur au fost descoperite în morminte vechi de 2.500 de ani

Arheologii spanioli au descoperit două morminte alăturate din timpul celei de-a 26-a dinastii a faraonilor (664-525 î.e.n.), în Guvernoratul Minya din nordul Egiptului, a anunţat duminică ministerul egiptean al Turismului şi Antichităţilor, potrivit Xinhua.

Misiunea de la Universitatea din Barcelona, Spania, a descoperit rămăşiţele a două persoane necunoscute, cu limbi de aur, într-unul dintre morminte. Potrivit unor explicaţii anterioare ale Ministerului Turismului şi Antichităţilor, limbile de aur aveau rolul de a se asigura că persoanele decedate vor putea „vorbi în viaţa de apoi”.

Facebook

În interiorul mormântului a fost găsit un sicriu din calcar cu un capac în formă de femeie, a spus oficialul, adăugând că lângă sicriu au fost descoperite rămăşiţele unei persoane necunoscute.

Studiile preliminare asupra mormântului au relevat că acesta a fost deschis anterior, în vremuri străvechi, a subliniat Waziri.

Al doilea mormânt a fost găsit închis, iar reprezentanţii misiunii arheologice l-au deschis pentru prima dată în timpul săpăturilor.

Directorul excavaţiilor, Hassan Amer, a declarat că misiunea a găsit în cel de-al doilea mormânt un sicriu de calcar cu un chip uman în stare bună de conservare, alături de două sicrie ce conţineau vase canopice.

Unul dintre vase conţinea 402 figurine Ushabti din faianţă, un set de amulete mici şi mărgele verzi”, a adăugat el.

Egiptul a fost martorul mai multor descoperiri arheologice importante, realizate în diferite regiuni ale ţării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole