Există un tratament contra dependenței de canabis?

Publicat: 08 oct. 2023, 22:30, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Există un tratament contra dependenței de canabis?

Până acum nu exista niciun medicament care să ajute persoanele dependente de canabis. Dar recent o companie farmaceutică vine cu o moleculă care ar putea să modifice datele acestei probleme.

Este vorba despre compania farmaceutică franceză Aelis Farma, care, în prezent, este cu acest medicament în faza testelor clinice la Universitatea Columbia din New York.

Prima serie de rezultate, publicate în revista Nature Medicine, sunt promițătoare pentru persoanele suferinde de tulburări legate de folosirea canabisului, termen medical folosit pentru acest tip de adicție.

Studiul de fază 2 a arătat că, pe un grup de aproximativ 30 de persoane, molecula, numită AEFO117, reduce într-o manieră considerabilă ”efectele” așa-zis ”pozitive” ale canabisului – cum este senzația de a plana –  în medie cu 38% .

De asemenea, a fost redus consumul global de canabis prin auto-administrare.

Obiectivul unui asemenea tratament este de a transforma consumul patologic într-un consum recreativ.

Sindromul de sevraj la canabis

În spatele acestei molecule experimentale se află dr. Pier-Vincenzo Piazza, psihiatru italian, neurobiolog la INSERM, fondator al Neurocenter Magendie din Bordeaux. ”Tratamentul nostru are o triplă acțiune, niciodată observate până acum”, spune dr. Pier-Vincenzo Piazza, citat de Le Point.

Prima: reduce senzațiile considerate pozitive. A doua: medicamentul nu declanșează nevoia de a crește consumul de canabis pentru a compensa reducerea senzațiilor. A treia: tratamentul nu induce sindromul de sevraj la canabis.

Mai puțin cunoscut, dar real, acest sindrom se caracterizează prin anxietate puternică, pierderea apetitului, insomnie prelungită , tulburări care, de regulă, duc la  reluarea consumului.

”Următorul pas, cel al studiului de fază 3, va fi decisiv”, spune medicul. Medicamentul va fi testat circa trei luni pe un lot format din 330 de pacienți, rezultatele fiind așteptate la jumătatea anului 2024. Compania producătoare se așteaptă ca medicamentul să intre pe piață înainte de 2030.