Fiecare cu ce-l doare… În Ungaria există temerea că femeile sunt prea educate

Publicat: 28 aug. 2022, 09:41, de Nina Marcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Fiecare cu ce-l doare... În Ungaria există temerea că femeile sunt prea educate

Un raport întocmit de organul parlamentar de control economic al Ungarei șochează, la propriu, opinia publică. Și, deși nu o spune verde, cu vorbe, raportul susură înțepat o întoarcere la patriarhat.

Practic, controlul despre care vorbim face afirmații cum că femeile din Ungaria sunt prea educate. Prea multe se duc la facultate. Prea mult au diplome, dar și idei. Și prea multe – 82% din totalul de cadre didactice – sunt, da, cadre didactice, formează și educă multe generații de copii. Se vorbește despre „pericol pentru economie” dintr-o varietate de motive, unul mai aiuritor ca altul.

Avem trei chestiuni ridicate de raport: prea multe femei absolvă universități, prea sunt multe profesoare în sistemul de învățământ și prea multe caracteristici feminine în educație. Respectivul raport mai amintește că, din păcate, în rândul bărbaților se înregistrează un abandon școlar mai mare ca în rândul femeilor! Ceea ce înseamnă – zice el, raportul, că se iscă o anomalie, căci se ajunge să fie mai multe femei cu diplome decât bărbați. Asta împiedică femeile să se mărite și să aibă copii!

Și, astfel, natalitatea nu mai crește, cum ar dori conducerea statului. Raportul vorbește despre „riscul de a favoriza femeile, de a deteriora economia și de a penaliza bărbații”. Pericolul există pe mai departe în viziunea celor care au încheiat așa minunăție de raport: 82% dintre profesori sunt femei.

Ceea ce înseamnă că acestea dau din caracteristicile lor de femei tuturor elevilor și studenților. „Fără echilibru între cele caracteristicile feminine și cele masculine există riscul să crească bărbați care nu știu ce să facă cu un frigider înghețat, un picurător, un robinet sau o piesă de mobilier care a sosit împachetată, și nu există cine să o monteze. Dacă educația favorizează caracteristicile feminine, cum ar fi maturitatea socială și emoțională, capacitatea de a munci din greu, supunerea, toleranța față de monotonie și abilitățile verbale, egalitatea între sexe este subminată.

Bărbații, pe de altă parte, sunt mai înclinați spre spiritul antreprenorial, matematică, logică și mecanică și să-și asume riscuri. Dacă nu li se permite să se dezvolte fără restricții, ei vor risca să dezvolte probleme mentale și comportamentale”.