Impact, venituri de 42,7 milioane euro, în 2020, din vânzarea de proprietăți imobiliare
Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor, controlat de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a înregistrat în anul 2020 venituri din vânzarea proprietăților imobiliare în valoare de 42,7 milioane euro, în creștere cu 29,4% față de anul 2019, reprezentând din acest punct de vedere cel mai bun rezultat al dezvoltatorului,din ultimul deceniu. Într-un an marcat de pandemie, compania a tranzacționat un total de 369 de apartamente (31.191 mp suprafață construită), dintre care 205 în ansamblul rezidențial Greenfield Băneasa și 164 în proiectul Luxuria Residence. În plus faţă de apartamentele tranzacționate, Impact a încheiat anul cu 198 de precontracte de vânzare.
De asemenea, compania a semnat contracte de cumpărare și rezervări, în valoare totală de 24 milioane euro, dintre care jumătate urmează să fie transformate în venituri în primul semestru al acestui an. Impact a implementat strategia de expansiune naţională, demarând la Constanța construcția proiectului rezidențial premium, Boreal Plus, și a achiziționat un teren în Iași pentru dezvoltarea unui proiect rezidențial pe modelul Greenfield Băneasa.
În ultimul an, acţiunile Impact au înregistrat o creştere de 26%, de la 0,31 euro/acţiune la 0,39 euro/acţiune la 31 decembrie 2020, capitalizarea bursieră a companiei depăşind valoarea de 102 milioane euro.
„Rezultatele obţinute în 2020 dovedesc, pe de o parte, capacitatea Impact de a-şi consolida poziția în piață chiar și atunci când condiţiile economico-sociale sunt mai dificile şi, pe de altă parte,confirmă succesul proiectelor noastre, care stabilesc un nou standard de dezvoltare rezidenţială din punctul de vedere al calităţii, facilităţilor şi soluţiilor sustenabile. Anul acesta, odată cu împlinirea a 30 de ani de activitate, intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare, în care accelerăm expansiunea la nivel naţional”, a declarat Sorin Apostol, CEO Impact Developer & Contractor.
Proiectele în dezvoltare ale companiei
În cadrul ansamblului upper-class Luxuria Residence, poziționat în noul pol de business al Bucureștiului din zona Expoziției, au fost finalizate primele două faze de dezvoltare, cu 500 de
apartamente, iar în prezent se continuă lucrările la ultima fază cu 130 de apartamente, având termenul de livrare în prima jumătate a acestui an. În anul 2020 compania a obţinut autorizaţia de construcţie şi a început lucrările pentru faza a patra de dezvoltare din Greenfield Băneasa, care respectă cele mai înalte standarde de eficiență energetică.
Totodată, compania a demarat și lucrările de construcție pentru Greenfield Plaza, care va oferi rezidenţilor şi publicului: strip mall, spațiu de wellness dotat cu sală de sport, SPA-uri, teren de tenis, piscină interioară semiolimpică, piscină exterioară și o clădire proprie de birouri, care va deveni sediul central al Impact.
Apartamentele din noua fază de dezvoltare vor fi livrate etapizat, începând cu vara acestui an. Pe lângă lucrările desfăşurate la proiectele din Capitală, Impact a demarat în Constanţa proiectul Boreal Plus, care aduce pe piaţă 18 vile și 673 de apartamente. Vilele ansamblului se află într-o fază avansată de construcţie, termenul de livrare estimat
fiind prima jumătate a anului 2021. În paralel este în plină dezvoltare prima etapă de blocuri, cu 209 de apartamente.
Anul acesta, Impact pregăteşte lansarea lucrărilor pentru Greenfield Copou, în cea mai dorită zonă din Iaşi, un proiect rezidențial de anvergură, care va replica modelul Greenfield
Băneasa.