În Praga, persoanele fără adăpost cu COVID-19 pot fi carantinate într-un hotel de lux

Publicat: 24 mart. 2021, 08:00, de Andreea Borcilă, în Internațional , ? cititori
În Praga, persoanele fără adăpost cu COVID-19 pot fi carantinate într-un hotel de lux

În Praga, persoanele fără adăpost diagnosticate cu boala COVID-19 pot rămâne în carantină într-un hotel de lux aflat în centrul orașului, închiriat de primărie. Orașul cuprinde aproape 4.500 de persoane fără adăpost.

Directorul adjunct al Centrului de Servicii Sociale (CSSP) al orașului, Ludmila Tomesova, a declarat că celor găzduiți în hotel li s-au oferit trei mese pe zi, asistență medicală completă, televiziune și alte facilități în timpul carantinării, anunță agenția Reuters.

Aceasta a mai precizat că încearcă să-i ajute să-și găsească o locuință și să aibă acces la alte servicii odată ce s-au vindecat de COVID-19.

Republica Cehă este una dintre statele cel mai afectate în pandemia de COVID-19. Decesele cauzate de noul coronavirus au ajuns la aproape 25.000 la o populație de 10.7 milioane de locuitori.

Rata infectării pe cap de locuitor a fost a treia cea mai mare din lume în ultima săptămână.

Citește și: