Polițist, atacat cu un cuțit în curtea secției unde lucra. Agresorul și-a anunțat atacul live pe Facebook

Publicat: 02 apr. 2021, 11:15, de Andreea Borcilă, în Orașul meu , ? cititori
Polițist, atacat cu un cuțit în curtea secției unde lucra. Agresorul și-a anunțat atacul live pe Facebook

Un polițist din Capitală a fost atacat cu un cuțit de un bărbat în curtea secției de poliție unde acesta lucra. Victima a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale.

Agresorul și-a anunțat atacul live pe Facebook, fiind cercetat acum pentru tentativă de omor, scrie Realitatea.net. Filmulețul atacatorului, cu mesajul „Poliția moare stai să vedeți!”, poate fi văzut aici, fiind postat de Sindicatul EUROPOL pe pagina de Facebook.

„Acesta este filmul unde colegul nostru din cadrul Secţiei 9 Poliţie Bucureşti a fost înjunghiat aseară în timp ce se afla în serviciu de către un cetăţean certat cu legea. Acesta fără nicio jenă, îl înjunghie direct în picior spunându-i <<Ce i-ai făcut mă!>>. Cam asta înseamnă munca de poliţie, acestea sunt riscurile la care sunt supuşi poliţiştii care pleacă la serviciu şi nu ştiu dacă se mai întorc acasă la familie, acestea reprezintă imaginile din activitatea de zi cu zi a Poliţiei Române. Poate le vede şi domnul Cîţu!”, a transmis Sindicatul EUROPOL.

În noaptea de 1 spre 2 aprilie 2021, un bărbat de 28 de ani, din județul Ilfov, a intrat în curtea Secției 9 Poliție din Capitală și cu un cuțit l-a atacat pe polițistul ce executa controlul accesului în sediul subunității. În pofida faptului că a reușit să îl rănească pe polițist la un picior, acesta, cu sprijinul ofițerului de serviciu, l-a imobilizat pe bărbat, potrivit Digi24.

Cel în cauză se află in custodia polițiștilor și a fost sesizată unitatea de parchet, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. După administrarea probatoriului, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a dispus reținerea bărbatului de 28 de ani.

Citește și: