Prima instituție a statului unde se vor tăia salariile în guvernarea lui Ciolacu!

Publicat: 11 iul. 2023, 08:00, de Cristian Matache, în News , ? cititori
Prima instituție a statului unde se vor tăia salariile în guvernarea lui Ciolacu!

Conducerea Agenției Națională de Presă Agerpres a dat ordin departamentului de resurse umane și celui juridic să recurgă la recalcularea salariilor jurnaliștilor și fotoreporterilor instituției.

Agerpres va fi prima instituție a statului care va tăia din salariile jurnaliștilor și fotoreporterilor din cauza unei decizii a Curții de Conturi care a descoperit prejudicii la agenție. ”Directorul general (Claudia Victoria Nicolae, n.r.) a propus ca Serviciul Resurse Umane – Salarizare şi Serviciul Juridic să identifice și elaboreze o procedură de lucru, inclusiv în ceea ce privește modalitatea de calcul, pentru punerea în aplicare a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 14/2022 și Încheierea nr. 2/2023, într-un termen rezonabil”, se arată într-un Proces Verbal întocmit de Consiliul Director al Agerpres.

Tăierea îi vizează doar pe jurnaliști și fotoreporteri nu și pe angajații care nu presează muncă din sectorul media.

Decizia nr. 14 și Încheierea nr. 2 au fost emise după ce Curtea de Conturi a descoperit ilegalități la Agerpres. În Raportul pe anul 2021, la capitolul Agerpres se pot citi următoarele: ”Bugetul Agenției a fost prejudiciat cu suma de 621 mii lei, reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit unor angajați care au ocupat funcții specifice în domeniul presă, editură și informare documentară, întrucât la stabilirea majorărilor salariale reîncadrarea personalului s-a făcut eronat”. Practic, Curtea de Conturi cere ca șefii Agerpres să renunțe la acele măriri de salarii, ceea ce înseamnă tăieri din veniturile jurnaliștilor și fotoreporterilor.

Conducerea Agerpres susține că împotriva Deciziei nr. 14/2022 şi a Încheierii nr. 2/2023, Agerpres a formulat două acţiuni în instanţă, respectiv una care viza suspendarea acestor acte (Dosar1367/2/2023) şi una care viza anularea acestora, considerând că există vicii de
legalitate şi temeinicie (Dosar 1368/2/2023). Ambele acţiuni au fost respinse în fond de către Curtea de Apel Bucureşti, hotărârile nefiind redactate şi comunicate până la acest moment.

Agenția a solicitat prelungirea termenului stabilit prin Încheierea nr. 2/2023, în sensul acordării unui nou termen pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor, respectiv data de 31 decembrie 2023. Solicitarea de prelungire a termenului de aplicare nu suspendă și termenul de executare a măsurii dispuse prin Decizia nr. 14/2022 şi Încheierea nr. 2/2023,
respectiv data de 30.06.2023.

Conform conducerii agenției, există neclarităţi în ceea ce priveşte asimilarea cu funcţiile din Anexa 3 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, la care face referire Curtea de Conturi, deoarece nu se asigură corespondenţa cu funcţiile
existente în cadrul Agerpres, şi prevăzute în Contractele individuale de muncă ale personalului de specialitate, astfel:

  • NU există funcţia de redactor şef
  • NU există funcţia de corespondent special
  • NU există funcţia de fotoreporter special
  • NU există funcţia de videojurnalist etc.

Practic, susține conducerea agenției, în vederea aplicării prevederilor Deciziei nr. 14/2022 şi Încheierii nr. 2/2023, trebuie verificate dosarele de personal ale fiecărui angajat în parte.

În acest moment, Agerpres nu mai poate angaja pe nimeni, chiar dacă are posturi vacante, din pricina adoptării O.U.G. nr. 34 / 2023 privind unele măsuri fiscalbugetare,
prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, corelată cu lipsa fondurilor necesare. În finalul documentului semnat de șefii Agerpres se spune că ”diminuarea salariilor ar putea demotiva angajaţii, periclitând activitatea instituţiei”.