Programul Tezaur în decembrie: Ce dobânzi oferă statul populației

Publicat: 03 dec. 2021, 21:00, de Eliza Popa, în ECONOMIE , ? cititori
Programul Tezaur în decembrie: Ce dobânzi oferă statul populației
bani, șpagă, mită

Programul Tezaur, prin care populația poate achiziționa titluri de stat folosite pentru finanțarea datoriei publice și deficitului bugetar, va continua și în decembrie, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.

Dobânzile oferite de stat sunt de 4,25% pentru maturitatea de un an, 4,75% pentru cea de trei ani, respectiv 5,1% pentru împrumuturile pe cinci ani. Dobânzile oferite pe termen lung la titlurile din februarie sunt mai mari decât la cele din cadrul emisiunii de luna trecută. Pe de altă parte, la scadențele pe termen mai scurt, 1-3 ani, dobânzile sunt mai mici.

Cei interesați pot subscrie începând cu 6 decembrie. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializatã.. Acestea pot fi cumpărate de la unitățile Trezoreriei Statului sau prin Poșta Română. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în aceste instrumente nu sunt impozitate.

Ca o comparație, în noiembrie dobânzile oferite au fost de 3,75%, 4,25% și 4,65%. De precizat că inflația prognozată de BNR la finalul anului viitor este de 5,9%.