Românii vor primi notificări la expirarea documentelor. Noutățile proiectului Senatului

Publicat: 03 iun. 2024, 21:16, de Cristina Cohuț, în SOCIAL , ? cititori
Românii vor primi notificări la expirarea documentelor. Noutățile proiectului Senatului
Sursa foto: justconsult.md

Senatul României a adoptat luni un proiect de lege prin care autoritățile vor notifica cetățenii când urmează să le expire cartea de identitate, pașaportul sau permisul de conducere.

Propunerea legislativă a Senatului, care prevede informarea românilor despre data de expirare a acestor documente, va fi votată în Camera Deputaților, care este for decizional.

Conform inițiativei Senatului, autoritățile competente vor trimite notificări cetățenilor români prin SMS sau e-mail cu 90 sau 180 de zile înainte de expirarea fiecărui document. Dacă autoritățile nu au numărul de telefon mobil sau adresa de e-mail a cetățeanului, notificarea se va face prin poștă.

Inițiatorul proiectului, Raoul Trifan, membru al comisiei de IT din Senat și senator USR, afirmă că aceasta este o etapă firească în procesul de digitalizare a administrației, care va ajuta cetățenii să își mențină actele în regulă și va permite statului să își actualizeze bazele de date și evidența populației.

„Statul trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă să uşureze pe cât posibil interacţiunile birocratice dintre instituţii şi cetăţean. Tehnologia există, bazele de date există, singurul lucru care pare să lipsească este voinţa de a pune tehnologia să lucreze în folosul oamenilor.

Da, unii cetăţeni pur şi simplu uită sau amână reînnoirea documentelor personale, căci este un lucru pe care-l fac o dată la 10 ani, nu în fiecare zi şi este firesc să mai uite. Amenda nu rezolvă, în sine, problema, nu reînnoieşte actele. O notificare cu 3 sau 6 luni luni de zile înainte de expirare îi ajută pe cetăţeni să evite situaţiile de ieşire din legalitate, iar statului să-şi actualizeze datele”, a spus senatorul USR, potrivit unui comunicat de presă.

Notificarea va reaminti cetățenilor să își reînnoiască buletinul, pașaportul sau permisul de conducere și le va permite să se programeze din timp, evitând astfel cozile interminabile la ghișee. Inițiativa legislativă urmează să fie dezbătută și votată în Camera Deputaților.