Șapte petrecăreți și administratorul localului, amendați de polițiști la un eveniment privat

Publicat: 30 mart. 2021, 19:00, de Andreea Borcilă, în ACTUALITATE , ? cititori
Șapte petrecăreți și administratorul localului, amendați de polițiști la un eveniment privat

Şapte persoane care participau la un eveniment privat la un restaurant din judeţul Giurgiu au fost depistate de poliţişti şi amendate împreună cu administratorul localului cu amenzi în valoare de 2.000 de lei.

Activitatea privată a fost întreruptă de poliţişti, iar persoanele prezente, inclusiv administratorul societăţii, au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în cuantum de 2.000 de lei, anunță Agerpres.

Rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori în municipiul Giurgiu este de 6.64, în scădere faţă de luni când era de 7.05, cea mai mare rată din judeţ fiind înregistrată la Slobozia, de 7.43.

Alte patru localităţi din judeţ au rata mai mare de 4, respectiv Izvoarele cu 6.92, Putineiu cu 6.73, Joiţa cu 6.72 şi Daia cu 4.03. Un număr de 13 localităţi au rata cuprinsă între 3 şi 3.99, iar 34 de localităţi din cele 54 din judeţ au rata cuprinsă între 0.42 şi 2.99 şi o localitate, respectiv Cosoba, are rata zero, nefiind înregistrată nicio îmbolnăvire în ultimele 14 zile. 

Citește și: