Sector 5: Primăria va colecta gratuit deșeurile voluminoase o dată pe lună

Publicat: 26 mart. 2021, 20:30, de Andreea Borcilă, în Orașul meu , ? cititori
Sector 5: Primăria va colecta gratuit deșeurile voluminoase o dată pe lună

Primarul Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone a dispus ca în ultima zi de sâmbătă a fiecărei luni, angajaţii societăţii Salubrizare să colecteze gratuit deşeurile voluminoase (mobilier, obiecte sanitare, saltele etc.) care nu pot fi preluate cu sistemele obişnuite de colectare.

Pe 24 aprilie 2021, în intervalul orar 08.00-14.00 se va desfăşura acţiunea de colectare a deşeurilor voluminoase, transmite Agerpres.

Locuitorii din Sectorul 5 care au de aruncat astfel de deşeuri sunt rugaţi să le depoziteze la ghenele din spatele blocurilor (în cazul celor care locuiesc la bloc) sau în faţa curţilor (în cazul celor care locuiesc la casă).

„Pentru a nu ne mai confrunta cu problema deşeurilor precum mobilă, saltele sau alte obiecte mari pe care le găsim aruncate la colţ de stradă, vom acţiona în ultima zi de sâmbătă a fiecărei luni pentru a le colecta. Vrem să venim în sprijinul cetăţenilor şi să colectăm în mod gratuit aceste deşeuri, însă îi rog să respecte programul stabilit şi să facă solicitări în prealabil. Împreună putem face un sector mai curat”, a transmis primarul Sectorului 5.

Citește și: