Studiu. Ce legătură există între consumul de cofeină în sarcină și greutatea nou-născutului

Rezultatele unui nou studiu sugerează că, în timpul sarcinii, persoanele care au consumat o cantitate moderată de cofeină tind să aibă sugari cu greutate mai mică la naștere.

Atât Colegiul American al Obstetricienilor și Ginecologilor (ACOG), cât și alte organizații sau instituții sanitare consideră că un consum moderat de cofeină (mai puțin de 200 de miligrame pe zi) nu provoacă probleme grave în timpul sarcinii, scrie Healthline.

Experții spun că este nevoie de mai multe investigații pentru a înțelege pe deplin riscurile

Echipa de cercetători de la Institutul Național american de Sănătate și Dezvoltare Umană Eunice Kennedy Shriver a analizat datele a peste 2.000 de participante, nefumătoare și fără afecțiuni medicale înainte de concepție.

Participantele care au consumat cantități moderate de cofeină au avut mai multe șanse să aibă sugari care cântăresc mai puțin.

În medie, mamele care au avut cel mai ridicat nivel de cofeină în sânge au avut nou-născuți cu 85 de grame mai puțin în greutatea corporală și cu 0.43 cm mai puțin în înălțime, comparativ cu mamele care au avut un nivel moderat sau mic de cofeină în sânge.

De ce contează greutatea la naștere

Dr. Tracy Grossman, specialist în medicină materno-fetală în departamentul de obstetrică și ginecologie din cadrul NYU Langone Health, explică faptul că greutatea redusă la naștere poate fi asociată cu o varietate de riscuri crescute pentru sănătate.

„Acești bebeluși au o ședere mai lungă în spital, mai multe probleme de respirație, risc mai mare de infecție, probleme de hrănire etc.”, a explicat medicul.

Cu toate acestea, doar pentru că un copil se naște la o anumită greutate nu înseamnă că va avea probleme de sănătate sau va avea nevoie de tratament medical.

Consumul de cofeină

Conform ghidurilor ACOG, persoanelor însărcinate li se recomandă să nu consume mai mult de 200 mg de cofeină pe zi. Asta nu înseamnă direct 200 mg de cafea. Cofeina este prezentă și în alte alimente sau băuturi, inclusiv în ceaiul verde sau negru.

„Studiile au arătat că există o asociere între cofeină și o greutate scăzută la naștere, deși cantitatea exactă de cofeină care poate fi nocivă rămâne neclară și oarecum controversată”, a mai precizat medicul.

Totuși, experții recomandă să nu se intre în panică ori să se renunțe imediat la cofeină. „Ne facem griji pentru nou-născuții cu o greutate extrem de mică”, a precizat dr. Grossman.

Dacă ești în perioada de sarcină, poți cere oricând sfatul medicului tău pentru a afla care sunt cei mai potriviți înlocuitori de cofeină pentru tine.

Citește și:

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cum se fereste Piedone de ”vanatori”

Cum se ferește Piedone de ”vânători”! Cadoul inedit primit de edil

Cristian Popescu Piedone își ține la curent urmăritorii de pe rețelele sociale cu evenimentele din viața sa. Așa s-a întâmplat și astăzi, când a...

Barajul Bicaz, verificat după cutremurul de azi dimineață!

În urma unui cutremur cu magnitudinea de 3.3, care a avut loc în această dimineață în județul Neamț, autoritățile au demarat verificări în zona...