Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade a avut loc la Vaslui

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,2 s-a produs în noaptea de joi spre vineri, la ora locală 0:39, în zona Moldovei, judeţul Vaslui, potrivit datelor Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Cutremurul a avut loc la o adâncime de 8 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 43 km Sud de Iaşi, 46 km Nord-Est de Bacău, 111 km Vest de Chişinău, 156 km Nord de Galaţi, 167 km Vest de Tiraspol, 174 km Nord de Brăila, 189 km Nord-Est de Braşov şi 232 km Nord-Est de Ploieşti.

De asemenea, patru minute mai târziu, respectiv la ora 0:43, s-a produs în aceeaşi zonă un nou seism, dar cu o magnitudine slabă de 2,6 şi la o adâncime de 5 km.

Trei cutremure în seara de joi

Joi seara au mai avut loc trei cutremure, două de suprafaţă în zona Moldovei, judeţul Vaslui, ambele la o adâncime de 6 kilometri, cu magnitudini de 2,1 şi 2,9, şi unul de adâncime în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, cu o magnitudine de 3.

De la începutul lunii octombrie, în România au avut loc 36 de cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,2 pe Richter.

Cel mai semnificativ seism din acest an s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe scara Richter. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...