Veturia Suciu, femeia tezaur uman viu, care coase și țese costume populare

Pare că vine din basmele vechi, cu zâne, feți-frumoși, zmei și vrăjitoare. Are părul alb, căci, la 91 de ani pe care-i poartă dreaptă și cu mândrie pe umeri, nu-i arde nici de vopseli, nici de sulimăneli, ca, nu știu, altora.

E femeie de la țară și, acolo, în preajma pământului, munca îi ocupă mai tot timpul. Sau, poate pare că a coborât din icoană în locul Sfintei Parascheva, că tot a fost sărbătoarea acesteia zilele trecute.

Propriu zis, n-are aură. Ca sfânta. Dar Veturia Suciu a fost distinsă, pentru cât de meșteră e la cusut și țesut costume populare, cu titlul de tezaur uman viu. Am putea să spunem astfel despre ea: Veturia Suciu, femeia tezaur uman viu, care coase și țese costume populare.

Veturia, nume roman

Costumul popular o prinde. Și acum, la 91 de ani. Îl poartă cu aceeași mândrie cu care o regină își plimbă trena prin palatele fastuoase. Are mâini măiastre Veturia Suciu, privire blândă, nume de-al latinilor vechi. Atât de mult i s-a dus vestea în țară, datorită priceperii și iscusinței de-a „fanda” cu acul pe ii, cămăși, fote, cătrințe, costume populare în întregime, că o lume întreagă a auzit de Veturia Suciu.

Însă, înainte de a vorbi despre arta care iese din mâinile ei, să vorbim despre prenumele pe care-l poartă, Veturia. În Transilvania, de unde este personajul de basm de azi, prenumele Veturia apare târziu, în secolul trecut, când românii ardeleni au simțit, din motive obiective, nevoia să-și arate apartenența la ginta latină.

Tanti Veturia la 90 de ani

Printre maghiari și nemți, românismul părea să se clatine. Și multe familii și-au numit copiii cum se numeau, în vechime, romanii. Căci, da, Vetúria reproduce pe cale cultă latinescul Vetúria. Corespunzând masculinului Veturius, vechi nume gentilic roman, Veturia a fost purtat de mama cunoscutului general din sec. 5 î.e.n. Cneius Marcius Coriolanus, zis Coriolan.

Potrivit legendei care i-a inspirat pe Shakespeare și pe Beethoven, patricianul izgonit din Roma de către plebei ar fi condus armatele volscilor împotriva „cetății eterne”; la rugămințile mamei sale, Veturia, și ale soției, Coriolan oprește asediul. În ceea ce privește originea și semnificația inițială a lui Veturius, a fost propusă apropierea acestuia de adjectivul vetus, veteris „bătrân, în vârstă”, cuvânt de origine indo-europeană de la care provine veteranus, continuat de românescul bătrân.

Numele pătrunde și în onomasticonul creștin prin cultul unui martir din Cartagina, dar cu timpul iese din uz, pentru a fi înlocuit, din epoca Renașterii, cu forma feminină Veturia, reluată din istoria clasică.

Același fenomen, cum deja am arătat, se petrece și în Transilvania secolului trecut, când introducerea în uz a numelor romane a avut ca scop afirmarea latinității românilor în lupta lor de emancipare națională și socială.

Dacă vreți să comandați o ie

Veturia Suciu, ca să ne întoarcem la tezaurul uman viu, este din comuna Cojocna, judeţul Cluj şi, după 1990 a început să-şi prezinte creaţiile la târgurile meșterilor populari organizate în ţară și peste hotare.

Ii

O să vorbim despre toate mai jos. Măiastra costumului popular din câmpia Someșului este o creatoare populară și folosește la costumele realizate atât elemente florale, cât și forme geometrice. Ei, bine, tanti Veturia nu e pe fandositelea, pe infatuatelea, pe de-astea. Căci, ea a pus la dispoziția doritorilor de creații de-ale sale și numărul de telefon: 0756099554.

Toate câte le realizează se pot procura sau comanda de la dumneaei direct. Totuși, poate nu sunați doar pentru că n-aveți ce face, vă plictisiți și căutați divertisment. Tanti Veturia n-are timp de de-astea. Ea face treabă. Și, în plus, vorbim despre o femeie de 91 de ani. De fapt, vorbim despre Veturia Suciu, femeia tezaur uman viu, care coase și țese costume populare.

„Am plâns după școală până la bătrânețe!”

Creatoare populară i se mai spune Veturiei Suciu. Căci, cu implicare și dăruire, ea nu doar că duce tradiția românească mai departe, prin ceea ce face, ci chiar viața, cu toate ale ei, o împinge pe turnanta principală. Tot îmbolditul ei cu acul înseamnă, de fapt, amprenta noastră, românească. Desuetă pentru unii, neimportantă pentru alții, rușinoasă pentru o altă parte. Câte povești spun, de fapt, cusăturile de pe ii! Ferice de cei care știu să le descâlcească.

Identitatea noastră, ca nație, se păstrează pentru că există creatorii populari: olarii, iconarii, țesătoarele, artiștii, culegătorii de folclor și nu doar. E o artă să știi să spui povești cu acul și cu ața. Sau cu spata și cu ițele. În Ardeal, și în zona Someșului, se-nțelege, cămășile și iile se cos, în general, cu negru. Roșul și albastrul, folosite mai mult în Muntenia și Oltenia, la ardeleni sunt mai puțin folosite.

Veturia Suciu

Poate pentru că ei, având în vedere cum s-a scris istoria, au fost mai triști, mai sobri, mai puțin entuziaști. Sigur, costumul popular, cu opincile, cu sumanele, cu cojoacele, cu brâiele, cu toate ale lui, nu se mai îmbracă decât, cel mult, la sărbători, la nunți, la festivaluri. Deși e în ADN-ul nostru, suferă de indiferență și de detașare. E cursul vieții. Modernismul. Tehnologia. Uniformizarea. Cine mai știe ce mai e.

Despre Veturia Suciu e incomplet să spui că e harnică și pricepută. La fel cum e incomplet să afirmi că Veturia Suciu, femeia tezaur uman viu, coase și țese costume populare. Căci, dincolo de astea, mâinile-i de țărancă simplă, cu șapte clase, îi sunt de aur, platină și diamante.

Coase şi ţese cum n-o fac nici doamnele mai tinere. Și asta de când era copil. Realizează broderii, ţesături, ii, catrinţe. Să bagi ața-n ac la 91 de ani, să creezi modele, să le respecți, dar și să tragi linii drepte cu spata în război e mare lucru. Așa că, Veturia Suciu făcând și având toate astea, nu lipsește de la niciun târg de meşteşugari. Nici nu contează dacă târgul e organizat la noi în țară sau în afara ei.

Femeia de 91 de ani face o mărturisire care, mai ales azi, în contextul analfabetismului funcțional, uluiește: „am plâns după școală până la bătrânețe!” Căci, după ce a terminat cele şapte clase care se făceau pe vremuri, înainte de liceu, deși a reușit în 1945 la liceu, la Cluj, la „Bălcescu“, având media 9,50, a fost nevoită să întrerupă școala și să aibă grijă de frații mai mici și de gospodărie, pentru că tatăl ei tocmai se stinsese. Și cineva trebuia să poarte grijă la toate.

Însă, de focul nestins al cunoașterii, Veturia avea să absolve în 1999 Şcoala de Arte Populare. Și, mai apoi, să scrie o carte. Ea se numește Mărturii etnografice de pe plaiuri someșene.

„Roata” nu se mai învârte

Știința mânuirii acului ar fi putut să rămână în ce-o privește pe Veturia Suciu, femeia tezaur uman viu, care coase și țese costume populare, o veste bună și o desfătare numai pentru oamenii locului, dacă muzeograful Simona Munteanu de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei n-o scotea pe Veturia Suciu la prim-plan. Aceasta a îndemnat-o să facă expoziții cu ceea ce realiza, să participe la târgurile meșteșugărești, să se lase cunoscută de toată lumea.

Așa că, au venit recunoașterea, diplomele, premiile, titlurile, cel de tezaur uman viu fiind printre cele mai importante. Cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Cluj-Napoca, dar şi cu al omonimului din Bucureşti, Veturia Suciu a apărut la mai multe televiziuni și a fost plecată, pentru experiență și prezentare, și în afara țării.

Pentru că iubește țara asta și pe toate care sunt ale țării ăsteia, și pentru că s-a temut că se pierd tradițiile, și cântul, și jocul, tanti Veturia a înființat la Cojocna un ansamblu de dansuri, numit „Ţarina ardeleană“. Cu jocurile „Roata“, „Ţarina“ „Învârtita“, ansamblul a câștigat în 1989, la  Cântarea României de la Zalău, locul întâi. Numai că, timpul a curs, apoi, la fel și la Cojocna. Cei care știau să joace Ţarina și Roata au murit. Iar cei tineri, care vin din urmă, n-au habar de aceste jocuri. Dar nici nu le pasă de ele.

Veturia Suciu a primit titlul de tezaur uman viu în urma unui proiect al Muzeului Naţional Astra din Sibiu şi al directorul general al acestuia, prof. univ.dr. Corneliu Bucur, în deplin consens cu proiectul UNESCO de încurajare şi stimulare a prezervării active a valorilor culturii naţionale, reprezentând tradiţiile popoarelor lumii, privind meşteşugurile populare.

Veturia Suciu, femeia tezaur uman viu, care coase și țese costume populare, scrie, încă, așa cum numai ea știe, povești vechi ale iei, pentru timpuri noi.