CCR clarifică regulile: când instanțele române pot cere explicații de la UE

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că dispozițiile art. 2 din Legea nr. 340/2009, privind trimiterea de întrebări preliminare la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), sunt conforme Constituției.

Excepția fusese ridicată de Societatea Electrogrup S.A. din Cluj-Napoca, care a reclamat că legea nu permite contestarea deciziilor prin care instanțele de ultim grad refuză sesizarea CJUE. Compania a susținut că această situație ar restrânge dreptul la justiție și ar afecta aplicarea dreptului european.

Pozițiile părților

Ministerul Public a cerut respingerea excepției de neconstituționalitate, susținând că problema invocată nu ține de încălcarea Constituției, ci de modul în care legiuitorul a reglementat procedura sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Reprezentantul Ministerului Public a arătat că legea recunoaște posibilitatea exercitării căilor de atac în majoritatea situațiilor și că lipsa unei prevederi exprese privind calea de atac în fața instanțelor de ultim grad nu constituie un conflict constituțional.

Guvernul a subliniat că jurisprudența CCR a tratat situații similare și a constatat că lipsa unei mențiuni explicite privind căile de atac nu încalcă drepturile fundamentale. Executivul a argumentat că legea analizează doar procedura necesară sesizării CJUE, iar completarea acesteia cu o cale suplimentară de atac ar ține de opțiuni legislative și nu de dispoziții constituționale.

14:22 • Justitie

CEDO: România a încălcat dreptul la libertatea religioasă al unui deținut convertit la islam

12:32, 11.07.2025 • Justitie

CEDO a recunoscut Rusia ca o amenințare la adresa existenței Ucrainei și a Europei

Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că textul legal criticat respectă drepturile fundamentale ale părților implicate în procese. Curtea supremă a arătat că, deși legea nu prevede o cale suplimentară de atac împotriva refuzului de sesizare a CJUE în fața instanțelor de ultim grad, această situație nu contravine Constituției, iar drepturile procesuale ale părților sunt asigurate prin alte mecanisme legale existente.

Argumentele Curții Constituționale

Curtea Constituțională a subliniat că art. 2 din Legea nr. 340/2009 reia dispozițiile europene, în special art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Potrivit acestuia, instanțele de ultim grad trebuie să sesizeze CJUE doar dacă este necesară o clarificare privind interpretarea dreptului european pentru soluționarea cauzei.

CCR a invocat jurisprudența CJUE, în special cazul CILFIT (1982), care a introdus așa-numita „doctrină a actului clar”. Aceasta prevede că, atunci când norma europeană este suficient de clară sau deja interpretată, instanța de ultim grad nu este obligată să facă o trimitere preliminară, reducând astfel riscul de sesizări inutile sau excesive către CJUE.

Curtea a mai luat în considerare și hotărârile celui, care cer ca refuzul de a sesiza CJUE să fie motivat clar de către instanțele naționale. Totuși, CCR a reținut că aceste hotărâri nu impun crearea unei căi suplimentare de atac împotriva deciziei instanței de a nu sesiza CJUE. Prin urmare, legislația românească asigură echilibrul între respectarea dreptului european și autonomia instanțelor naționale de a aprecia relevanța unei întrebări preliminare.

Relevanța pentru publicul larg

Decizia are un impact mai larg decât aparentul său caracter tehnic. Ea confirmă că:

• Cetățenii și companiile pot solicita sesizarea CJUE, dar instanțele supreme au ultimul cuvânt și nu sunt obligate să accepte automat cererea.

• Judecătorii români trebuie să explice clar de ce refuză o sesizare, dar nu sunt constrânși să trimită orice întrebare la Luxemburg.

• Relația dintre dreptul național și cel european rămâne una de echilibru: România respectă legislația UE, dar instanțele naționale păstrează libertatea de apreciere în anumite situații.

Prin urmare, CCR a respins excepția ca neîntemeiată și a stabilit că art. 2 din Legea nr. 340/2009 respectă prevederile constituționale privind accesul la justiție, utilizarea căilor de atac și integrarea în Uniunea Europeană.

Decizia este definitivă și obligatorie.