Agresorul din Onești este internat în spital. Când va fi audiat

Publicat: 03 mart. 2021, 11:41, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Agresorul din Onești este internat în spital. Când va fi audiat

Agresorul de la Onești care a sechestrat și ucis doi oameni se află internat în spital sub paza polițiștilor. Acesta ar urma să fie audiat abia peste două zile.

Conform Digi24, managerul spitalului, Gelu Nicolcea, spune că starea de sănătate a bărbatului este una bună. Acesta va putea fi audiat abia peste două zile.

Agresorul din Onești a fost operat. Medicii urmează să decidă astăzi dacă starea de sănătate îi permite să fie transferat într-un spital penitenciar. Pacientul a fost detubat, este conștient dar ușor confuz.

„Am vorbit cu şeful secţiei de Chirurgie, mi-a spus că pacientul a fost detubat şi este pe Terapie Intensivă, este sub supraveghere medicală. Starea lui nu este dintre cele mai bune pentru că, după operaţie, dar speră ca într-o zi – două starea de sănătate să îi permită să fie audiat.(..)După ce va fi stabilizat şi trecut pe secţia de Chirurgie, atunci se va lua legătura cu organele de urmărire penală pentru a se stabili modalitatea de continuare a tratamentului”, a spus managerul Spitalului Municipal Oneşti, citat de Mediafax.

În urma incidentului de luni, agresorul a suferit nouă plăgi prin împușcare, din care două au fost provocate de gloanțe uzuale.

Bărbatul de 68 de ani este păzit de patru ofițeri. Doi dintre aceștia stau în interiorul salonului de Terapie Intensivă, iar ceilalți doi se află pe hol.

Citește și