AstraZeneca, eficiență redusă de la 79% la 76%, după revizuirea unor date anterioare

Publicat: 25 mart. 2021, 13:30, de Andreea Borcilă, în ACTUALITATE , ? cititori
AstraZeneca, eficiență redusă de la 79% la 76%, după revizuirea unor date anterioare

Compania farmaceutică AstraZeneca a redus miercuri de la 79% la 76% eficienţa vaccinului său împotriva COVID-19 în actualizarea studiului din SUA după ce autorităţile americane i-au cerut o revizuire a datelor iniţiale.

Rezultatele, foarte asemănătoare cu cele originale, indică şi o eficienţă de 85% în cazurile simptomatice de COVID-19 în rândul celor cu vârsta de peste 65 de ani şi de 100% în cazurile grave ale bolii sau spitalizărilor, transmite Agerpres.

Studiul a fost realizat cu ajutorul a 32.449 de voluntari din SUA, Chile şi Peru care au primit ori două doze de vaccin AstraZeneca ori placebo.

Într-un comunicat, vicepreşedintele executiv al AstraZeneca, Mene Pangalos, a afirmat că „analiza principală este consistentă cu analiza provizorie publicată anterior şi confirmă că vaccinul anti-COVID-19 este înalt eficient la adulţi, inclusiv la ce de peste 65 de ani”.

El a reiterat că AstraZeneca intenţionează să ceară autorităţilor americane autorizaţia în regim de urgenţă pentru a distribui vaccinul în această ţară.

Compania anunțase anterior că vaccinul său are o eficienţă de 79%

Totuşi, un grup independent de experţi ce consiliază Administraţia Biden şi-a exprimat preocuparea, semnalând că datele utilizate pentru studiu ar putea să nu fie actualizate şi a sesizat autorităţile în acest sens.

Prin urmare, Institutul Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din SUA (NIAID), condus de doctorul Anthony Fauci, a cerut companiei AstraZeneca să lucreze împreună cu grupul de experţi „pentru a revizui datele de eficienţă şi a garanta că aceste cifre de eficienţă mai precise şi actualizate să fie publicate cât mai repede posibil”.

Săptămâna trecută ţări europene precum Germania, Franţa, Italia sau Spania au suspendat temporar utilizarea vaccinului de la AstraZeneca după detectarea unor cazuri de coagulare a sângelui la pacienţii care au primit acest vaccin.

SUA au cumpărat 300 de milioane de doze de vaccin de la AstraZeneca, deşi utilizarea sa încă nu a fost autorizată, iar împreună cu dozele achiziţionate de la Pfizer, Moderna şi Johnson and Johnson au doze suficiente pentru a vaccina întreaga populaţie.

Guvernul SUA are deja o rezervă de zeci de milioane de doze de vaccin de la AstraZeneca, în aşteptarea autorizării serului, iar săptămâna trecută a convenit să împărtă 2,5 milioane de doze cu Mexic şi 1,5 milioane cu Canada.

Citește și: