Gri ca cenușa și cei 7 oameni foarte normali

Studiourile Disney se pregătesc de o nouă ecranizare a basmului fraților Grimm, Albă ca Zăpada. Va fi, însă, o ecranizare foarte specială. Cei șapte pitici nu vor mai fi pitici. Iar eroina principală va fi independentă și feministă. Un fel de Wonder Woman, ca să găsim o echivalență foarte apropiată și de opțiunea studiourilor de a o distribui în rolul principal feminin pe Gal Gadot.

Ce anume îi determină pe cei de la Disney să adopte un proiect de reinterpretare a unei bijuterii clasice… pur și simplu ne aruncă în ceață. Dar ne amintim repede că Occidentul (putred de bogat și cu mult timp liber la dispoziție) gâfâie și icnește sub papucul cu ghinturi al wokeism-ului.

Disney va rescrie un basm. În trendul reinterpretării trecutului – istoric, cultural – în spiritul wokeism-ului. Al deșteptării sau trezirismului, dacă vrem neapărat un nume românesc pentru curentul care se definește ca sensibil și activ în legătură cu nedreptățile politice și sociale. O extensie militantă a corectitudinii politice, dacă vreți.

Războiul împotriva discriminării devine discriminatoriu

Wokeismul reprezintă nemulțumiri personale care se maschează drept preocupări sociale reale. Este definit prin natura sa ipocrită, fiind diferit de exprimarea nemulțumirilor sociale legitime. Wokeismul cunoaște doar indignarea – nu cunoaște empatia pentru victime.

Datorăm wokeism-ului o sumedenie de atitudini și acțiuni cu caracter revendicativ la adresa a tot ceea ce nu ține cont de diversitatea culturală a planetei.

Datorăm wokeism-ului o multitudine de gesturi și fapte care influențează direct zone ale politicului și conduc deseori la decizii cel puțin bizare. Acestea au o vizibilitate de excepție pentru că reușesc în cele mai multe cazuri să șocheze. Fiindcă wokeism-ul vrea să rescrie istoria așa cum nu a fost. Și dacă nu, s-o elimine. Fiindcă wokeism-ul vrea să rescrie tot ce s-a scris, în așa fel încât noile versiuni să includă neapărat viziunea justițiară a celor care se consideră eterne victime ale discriminării. Și dacă nu reușesc să rescrie cum trebuie tot ce trebuie, să elimine obiectele culturale necorespunzătoare. Să ardă cărți. Aici apar, pe bună dreptate, adjectivele. În această componentă a eforturilor sale, wokeism-ul are caracter fascist. Comunist. Nu poți califica altfel nici una dintre faptele care mutilează istoria umanității, așa cum a fost. Wokeism-ul este, deci, condamnabil pentru că bagajul cultural universal e bine să rămână intact, cu bune și cu rele.

Lumea civilizată, acea lume rezonabilă care a eliminat în termeni de Drept discriminarea și a statuat Drepturile Omului, acceptă până la un punct fundamentul principial al wokeism-ului, ba chiar pune în practică o parte din revendicări.

Reacțiile negative apar doar atunci când agresivitatea revanșardă și consecințele acesteia frizează absurdul. Când războiul împotriva discriminării devine discriminatoriu, de exemplu. Sau când războinicii woke forțează ocuparea unor teritorii asupra cărora nu au nici un drept moral. Istoria, de exemplu. Istoria artelor, a literaturii, istoria în sine, cea prin care umanitatea nu a trecut întotdeauna cu fruntea sus.

Piticii să nu mai fie pitici, Albă ca Zăpada să fie… incoloră

La un nivel foarte vizibil, Cei Șapte Pitici care nu vor mai fi pitici. Ca să nu se supere cei pe care Mama Natură i-a făcut mai mici de statură. Și Albă ca Zăpada, căreia ar trebui să-i schimbăm numele, să-i găsim ceva care să nu aibă de-a face cu vreo culoare. Ca să nu se supere cei cărora natura le-a dăruit alte culori ale pielii…

… Și multe altele asemenea, vizibile mai ales în zona produselor culturale de larg consum. Cum e filmul. Cinemateca mondială s-a îmbogățit în ultimii ani cu titluri care pun în operă principiile nediscriminării. Diversitate și incluziune. Foarte corect, atunci când are sens artistic și oferă o versiune plauzibilă. Dar ce te faci când în Anglia secolului al 12-lea Robin Hood e de culoare. Când curțile regale ale unui ev mediu incipient foiesc de domnițe a căror proveniență etnică este foarte îndepărtată de Bătrâna Europă. Să fim bine înțeleși, nu ar fi fost imposibil, dar nu este plauzibil. Este posibil să aduci figuri exotice de peste mări și țări, în mod excepțional, este posibil să le plasezi în anturaje și poziții de lux, dar faci asta riscând coerența, credibilitatea universului redesenat. Ca artist, ai totală libertate de a te plasa de o parte sau de cealaltă a graniței dintre strict real și modificat-dar-credibil. Sigur, demersul artistic transcende creator repere ale realității, are acest drept și obligația de a încerca să transforme viziunea, prin har, în act artistic. Dar, atunci când îngădui interferențe ideologice cu tentă extremistă în procesul creativ (îți) sabotezi onestitatea demersului. Poate fi spectaculos, dar nu are substanță. Aici se trage linia fină între sublim și ridicol, aici, unde propunerea ta de Robin Hood cu altă culoare a pielii decât cea consacrată, devine o agresiune culturală. Pentru că rescrii un personaj de legendă, malversezi percepția universală a unui mit. Nu e clar dacă Robin Hood a existat în realitate, dar dacă a existat foarte probabil era blonziu, pistruiat și cu ochi albaștri. Asta e viziunea universal acceptată și nu o poți molesta fără să plonjezi adânc în ridicol.

Și vine întrebarea grea: Se mai teme cineva de ridicol?

Albă ca Zăpada. Așa au vrut frații Grimm să se cheme basmul. Nici Gri ca Cenușa, nici Mov ca Liliacul, nici Roșie ca Steaua Din Vârful Kremlinului. Albă ca Zăpada. În mod cert numele prințesei nu are legătură doar cu pigmentul pielii. Albul acestui titlu de basm are și alte accepțiuni. Inocență. Puritate. În mod cert povestea nu conține nimic ofensator. Nici la adresa piticilor, nici la adresa persoanelor care nu s-au născut într-un palat. Cei Șapte Pitici sunt cele mai iubite personaje de basm, pe bună dreptate. Oare cum vor fi Cei Șapte Oameni Normali ai viitoarei ecranizări? Dacă vor fi pitici puși să joace roluri de oameni normali, nu se vor simți discriminați? Dacă vor fi oameni normali puși să joace roluri de pitici nu se vor simți umiliți când vor avea de-a face cu o prințesă independentă și feministă?

Orice adjectiv discriminează

Discriminare. Substantiv feminin. Până la urmă, se va renunța la feminin, ca să nu se supere alte substantive. Pentru că feminin e un adjectiv. Și orice adjectiv discriminează.

Dulce = care nu e amar. Puternic = care nu e slab. Primul = care nu e al doilea. Alb=care nu e negru. Blând = care nu e brutal.

Orice adjectiv discriminează. Acesta e rolul său în comunicare, să descrie însușiri. Să deosebească între un măr roșu și un măr otrăvit. Și nu poți elimina această parte de vorbire din gramatică. Sau poți să încerci, dar felul în care percepem, înțelegem și exprimăm lumea vor fi mult mai sărace.

Vom consuma în continuare, ușor amuzați, noile poncife ale cinema-ului de rețetă. Familii multietnice, el caucasian male, ea afroamerican, copilul hispanic (înfiat de la vecinul eskimo), cățelul pekinez… Și vom căuta un nume mai puțin ofensator pentru celebra prăjitură Albă ca Zăpada. Ca să fim pregătiți.