Treaba bine făcută la stat, cu majorare de 50% la salariu

Publicat: 08 feb. 2024, 15:37, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Treaba bine făcută la stat, cu majorare de 50% la salariu

Guvernul a aprobat, joi, înființarea unui grup de 15 experţi de stat, jurişti de la Ministerul Finanţelor şi SGG, care se va implica în gestionarea cauzelor privind reprezentarea României sau a instituţiilor publice în fata Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID) sau a unui alt tribunal arbitral internaţional.

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență cu privire la acest corp de experți de la stat. Anunţul a fost făcut joi, la Palatul Victoria, de purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

„Prin ordonanţă de urgenţă, astăzi, s-a constituit la nivel guvernamental, la nivel de minister de Finanţe şi la nivel de Secretariat General al Guvernului, un nucleu format din 15 persoane, jurişti, care trebuie să gestioneze toate informaţiile pe care le pot avea alte ministere sau entităţi ale statului cu privire la litigiile în desfăşurare sau în viitor ale statului român similare cu Roşia Montană sau Pfizer. Acest nucleu, constituit astăzi, pe baza unui fundament legislativ preexistent prin care Ministerul Finanţelor oricum avea responsabilităţi de gestionare a acestor litigii, va aduce la zi informaţiile la nivel guvernamental „, a declarat Mihai Constantin.

Echipa de experți include 10 specialişti de la stat, adică de la Ministerul de Finanţe şi alţi cinci de la Secretariatul General al Guvernului, care vor avea salariile mărite cu 50%, având în vedere complexitatea muncii depuse.

Pe agenda şedinţei de Guvern de astăzi s-a aflat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 126/2005 privind reprezentarea României sau a instituţiilor publice în fata Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (ICSID).

„Prin prezentul proiect, se propune ca reprezentarea României sau a instituţiilor publice membre ale Guvernului în litigiile pentru care, la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, statul sau instituţiile publice prevăzute la articolul 1 alineat (2) nu au desemnaţi avocaţi specializaţi în litigiile judiciare şi arbitrale internaţionale, altele decât cele de la Curtea de Arbitraj Internaţional a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii sau de la un alt tribunal arbitral internaţional, atunci când prin cererile de arbitrare sunt invocate clauze care se referă la protecţia reciprocă a investiţiilor din tratatele internaţionale la care România este parte, se realizează de către Ministerul Finanţelor”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.