CCR taie elanul condamnaților: „Liberarea condiționată nu e un drept, ci un privilegiu”

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că regulile actuale privind liberarea condiționată rămân neschimbate. Judecătorii au respins două plângeri venite din partea unor deținuți care susțineau că legea îi discriminează și le îngrădește drepturile.

Decizia este definitivă și a fost publicată în Monitorul Oficial pe 23 septembrie 2025. Ea confirmă ceea ce Curtea a spus și în trecut: eliberarea condiționată nu este un drept al condamnaților, ci o posibilitate de care pot beneficia doar dacă îndeplinesc anumite condiții stricte.

Ce au reclamat condamnații

Cei doi deținuți care au ridicat excepțiile de neconstituționalitate sunt Alen Daniel Moisin și Remus Vinț. Procesele lor se judecau la Tribunalul Alba și la Judecătoria Aiud, iar de acolo au fost trimise dosarele către Curtea Constituțională.

Amândoi au contestat două prevederi din lege pe care le consideră nedrepte.

16:04 • POLITICĂ

Miza miliardelor din PNRR: Ministrul Manole speră la CCR pentru reforma pensiilor speciale, premierul Bolojan amenință cu demisia

13:34, 22.09.2025 • ACTUALITATE

Un judecător CSM avertizează: declarațiile USR exercită presiune inadmisibilă asupra Curții Constituționale

Primul articol atacat este cel care spune că un condamnat poate cere liberarea condiționată doar dacă execută pedeapsa într-un regim mai puțin sever – semideschis sau deschis. Cei aflați în regim închis sau de maximă siguranță nu pot beneficia de această posibilitate. Moisin și Vinț au reclamat că această condiție nu depinde exclusiv de conduita lor, ci și de decizia unei comisii din penitenciar, ceea ce ar face ca libertatea lor să fie „la mâna altora”.

Al doilea articol vizat este cel care impune un termen de așteptare de până la un an în cazul în care o cerere de liberare condiționată este respinsă. Cei doi au susținut că această regulă limitează accesul la justiție și prelungește inutil timpul petrecut în detenție, chiar și în situațiile în care comportamentul lor ar demonstra schimbări rapide.

Pe scurt, Moisin și Vinț au argumentat că legea îi discriminează, pentru că nu ia în calcul suficient comportamentul personal, ci introduce bariere birocratice care blochează șansa la eliberare mai devreme.

Ce a decis CCR

Curtea Constituțională a fost însă tranșantă și a respins aceste argumente. Judecătorii au arătat că regulile contestate nu discriminează și nu încalcă drepturile fundamentale.

În privința regimului de detenție, CCR a explicat că acesta nu este stabilit arbitrar, ci pe baza conduitei deținutului, a participării la programele de reintegrare și a evaluărilor periodice făcute de comisii specializate. Așadar, trecerea dintr-un regim mai dur într-unul mai lejer depinde chiar de comportamentul persoanei condamnate. Din acest motiv, diferențierea între regimuri este considerată un criteriu obiectiv, nu o discriminare.

Cât despre liberarea condiționată în sine, judecătorii au subliniat că aceasta nu este un drept absolut al condamnaților, ci un beneficiu oferit de lege doar celor care dovedesc că merită. Instanța rămâne cea care decide, pe baza probelor și a caracterizărilor din penitenciar, dacă o persoană poate fi eliberată înainte de termen.

În privința termenului de așteptare de până la un an după respingerea unei cereri, CCR a precizat că acesta nu blochează accesul la justiție, ci asigură o ordine în procesul de evaluare. Dacă cererile ar putea fi depuse fără limită de timp, s-ar ajunge la o aglomerare de procese și la o presiune inutilă asupra instanțelor. Prin urmare, regula este considerată necesară și proporțională.

Ce înseamnă pentru deținuți

În practică, decizia CCR confirmă status quo-ul: regulile rămân aceleași. Cine dorește să iasă mai devreme din închisoare trebuie mai întâi să treacă dintr-un regim sever într-unul mai blând, ceea ce se poate obține doar prin bună purtare, participare la muncă sau programe educative și lipsa incidentelor disciplinare.

Doar după acest pas se poate formula o cerere de liberare condiționată. Chiar și atunci, instanța nu este obligată să o accepte, ci cântărește toate elementele – durata pedepsei executate, comportamentul, rapoartele din penitenciar și șansele reale de reintegrare socială.

Iar dacă o cerere este respinsă, condamnatul trebuie să aștepte o perioadă stabilită de instanță, dar nu mai mare de un an, până să poată încerca din nou.

În concluzie, pentru deținuți, decizia CCR înseamnă că nu există scurtături: liberarea condiționată rămâne o șansă câștigată prin comportament și disciplină, nu un drept automa­tic de care se pot prevala oricând.

CCR a mai precizat că nu există motive să își schimbe practica de până acum. Decizia a fost luată în unanimitate de judecători și va rămâne obligatorie pentru toate instanțele din țară.