Dacian Dragoș rămâne la CCR: Curtea de Apel respinge a doua oară suspendarea, dar trimite o sesizare-cheie judecătorilor constituționali

Publicat: 11 feb. 2026, 15:05, de Ionut Jifcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Dacian Dragoș rămâne la CCR: Curtea de Apel respinge a doua oară suspendarea, dar trimite o sesizare-cheie judecătorilor constituționali
sursa foto: TransilvaniaPress

Magistrații Curții de Apel București (CAB) au luat, miercuri, o decizie crucială în scandalul numirilor la Curtea Constituțională a României (CCR). Instanța a respins, pentru a doua oară, într-un dosar diferit, cererea de suspendare a decretului prin care Dacian Dragoș a fost numit judecător constituțional. Totuși, victoria de etapă a acestuia este dublată de o mutare procedurală importantă: judecătorii au admis sesizarea CCR pentru a clarifica condițiile de vechime prevăzute de lege.

Decizia instanței: Cererea de suspendare, nefondată

Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins cererile formulate de avocata Silvia Uscov, care vizau suspendarea executării Decretului prezidențial nr. 774/08.07.2025 și a Hotărârii Senatului nr. 64/24.06.2025. Instanța a considerat acțiunea ca fiind nefondată, respingând totodată și o serie de excepții ridicate de pârâți, precum inadmisibilitatea, tardivitatea sau lipsa de interes.

Sentința este definitivă în ceea ce privește sesizarea CCR, dar poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile în privința respingerii suspendării.

Miza sintagmei „activitate juridică” ajunge pe masa CCR

Deși l-au menținut pe Dacian Dragoș în funcție, judecătorii CAB au admis solicitarea Administrației Prezidențiale de a sesiza Curtea Constituțională. Scopul este clarificarea constituționalității art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Concret, CCR va trebui să decidă dacă sintagma „activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior” se referă strict la predarea în facultăți de drept și la profesii clasice (avocat, judecător), sau dacă include și activitatea de cercetare științifică, consultanță în administrație sau elaborarea de acte normative.

Dacian Dragoș: „CV-ul meu a fost citit selectiv”

Contestat pentru că nu ar îndeplini condiția de 18 ani vechime, judecătorul constituțional s-a apărat, susținând că experiența sa academică este incontestabilă.

„Am chiar mai mult de 18 ani, am peste 20 de ani doar la Babeș-Bolyai, plus experiența din altă parte. CV-ul meu a fost citit selectiv sau s-a trecut peste niște lucruri evidente, cum ar fi faptul că sunt la școala doctorală a UBB, am cursuri și doctoranzi în coordonare din 2013, deci nu văd cum poți ignora astfel de lucruri. Este vorba despre o activitate juridică, așa cum cere Constituția, pentru că și CCR a interpretat acest lucru foarte clar”, a declarat Dacian Dragoș pentru Antena 3.

Aceasta este a doua victorie în instanță pentru Dacian Dragoș în decurs de 24 de ore, după ce Curtea de Apel a respins și marți, 10 februarie, o cerere similară de suspendare.