Criză politică pe bază de programare: statul arde, liderii lipsesc din București

România are tot felul de calități rare. Între acestea, iată că reușește să transforme până și urgența într-o ședință amânată.

Consultări mutate ca o ședință de bloc

Președintele Nicușor Dan voia să înceapă consultările formale cu partidele parlamentare joi, 14 mai. Nu s-a putut.

Doi lideri de partid nu erau disponibili…

Prin urmare, criza politică mai poate aștepta până luni, că doar statul român are elastice în loc de termene, iar Bruxellesul, se știe, stă cu ceaiul cald și răbdarea nemărginită.

Nu discutăm despre becul de pe scară

Aici nu vorbim despre o reuniune de scară de bloc, unde lipsește administratorul și nu se poate decide schimbarea becului de pe palier.

Vorbim despre formarea unui Guvern într-un moment în care România are pe masă bani europeni, contracte strategice, jaloane, reforme, deficit și un calendar care nu întreabă politicos dacă domnul președinte de partid a prins trenul spre București.

Când agenda de partid bate agenda statului

Kelemen Hunor avea treabă la Cluj, la forurile UDMR.

Dominic Fritz era și el plecat.

Foarte bine, partidele au viața lor internă, democrația are proceduri, oamenii politici au agende.

Numai că, în momente de criză, agenda personală sau de partid ar trebui să fie subordonată agendei statului.

Când țara nu are Guvern funcțional, iar la orizont se văd termene de miliarde, liderii politici nu mai sunt turiști instituționali.

Sunt oameni plătiți, votați, puși ”în capul trebii” exact pentru astfel de clipe.

Semnalul public e dezastruos

Partea cea mai proastă nu este amânarea în sine.

O zi, două, trei pot părea puțin în calendar. Partea proastă este semnalul.

Publicul vede o clasă politică în care criza are program administrativ, cu pauză de weekend și scutire de prezență.

Vede că statul arde, dar liderii verifică întâi dacă au drum prin Capitală.

Vede că responsabilitatea maximă rămâne o formulă solemnă, bună de spus la televizor, nu de practicat când chiar contează.

Partide sau mici curți domnești?

Și mai e ceva: ideea că un partid nu poate fi reprezentat dacă lipsește șeful lui este încă o dovadă de boierie politică.

Partidele au vicepreședinți, secretari generali, lideri de grup, oameni care ar trebui să poată vorbi instituțional.

Dacă toate deciziile stau într-un singur om, nu mai avem partide, avem mici curți domnești cu siglă, ștampilă și pretenții europene.

Cine lipsește… să-și asume

În mod normal, consultările trebuiau pornite imediat. Cine vine, vine. Cine nu, își asumă absența.

Statul nu poate sta la coadă după agenda liderilor.

Mai ales când fiecare zi pierdută se poate transforma, elegant și birocratic, în bani pierduți, reforme ratate și încă o porție de neîncredere publică.

Revoluția simplă: să vină când îi cheamă statul

Românii nu cer miracole.

Ar fi deja spectaculos să vadă oameni politici care, măcar în criză, se comportă ca și cum țara ar fi mai importantă decât programul lor de vineri.

Asta ar fi revoluția adevărată:

nu un nou Guvern, imediat, ci descoperirea uluitoare că liderii trebuie să fie prezenți când îi cheamă statul, nu când le iese lor la calendar.