Conform DSP Giurgiu, virusul gripal se manifestă într-o majoritate covârșitoare la copiii sub 14 ani.
Statisticile realizate de Direcţia de Sănătate Publică Giurgiu arată că...
Anul 2023 pare să fie unul al liniștii, în domeniul fiscal, cel puțin așa a declarat ministrul de resort, Adrian Câciu.
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu,...
O judecătoare face mărturii cutremurătoare despre jaful din Arpechim, care i-a adus sfârșitul tatălui ei, care lucra în combinat.
Mădălina Dârdeci spune că părintele ei...
Senatoarea Diana Șoșoacă a consultat contractul de privatizare al Petrom și a constat cu stupoare că, în timpul semnării contractului de privatizare, nu exista...
OMV Petrom a anunţat, la finalul anului trecut, după 17 ani de așteptare, finalizarea majorării capitalului social, la 6,2 miliarde de lei.
Compania şi-a majorat...
Eugen Rădulescu, director, Direcţia stabilitate financiară, Banca Naţională a României, spune că în 2-3 ani pensiile speciale ar putea „mânca” 1,5% din PIB.
"Avem 0,85%...
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite într-un atac cu cuţitul comis într-un tren regional din nordul Germaniei.
Potrivit informaţiilor...
Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, reales recent în frutea filialei judeţene a PSD, susţine că partidul nu avea cum să îi ”sărăcească” pe...