Percepţia investitorilor asupra mediului economic din România este una moderat optimistă, în ciuda provocărilor actuale, precum inflaţia, criza din piaţa…
Administrația Combinatului Siderurgic „Liberty” de la Galați a anunțat că accelerează programele de eficientizare a consumului de energie şi implementare…
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat, vineri, suma de 638.777.069,73 de lei, în vederea decontării facturilor pentru…
Marca Volkswagen conduce în topul preferinţelor românilor care se orientează spre achiziţia de maşini second-hand, potrivit unei analize de specialitate…
himcomplex va demara un program de disponibilizare colectivă care vizează 396 de angajaţi ai societăţii, informează compania printr-un comunicat transmis…
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, susţine iniţiativa Asociaţiei Naţionale a Agenţii de Turism (ANAT) privind instituirea unui fond de…
Heineken România intenţionează să-şi înceteze activitatea de producţie la fabrica din Constanţa, cu aproximaţie din septembrie 2023, potrivit unui comunicat…
Sezonul estival 2022 a marcat creşteri pe toate destinaţiile principale ale românilor, respectiv Bulgaria, România, Grecia şi Turcia, cifrele înregistrate…