constanța

TAG

Ploaia nu îi oprește pe credincioși! Mii de oameni parcurg 5 kilometri pe jos până la peștera Sfântul Andrei

Mii de pelerini se află acum în localitatea constănțeană Ion Corvin, unde se află Peștera Sfântului Andrei. La slujbă pot participa credincioși atât din...

Încă un pas pentru o nouă sală polivalentă, de 5.000 de locuri

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru o nouă sală polivalentă și a publicat marți, în Monitorul Oficial, o hotărâre în acest sens. Conform documentului oficial,...

USR organizează referendum local pentru demiterea unui primar PNL

Organizația locală USR Dumbrăvița, din județul Brașov, a strâns numărul de semnături necesare și inițiază procedura de organizare a referendumului local pentru demiterea primarului...

Opt persoane vor fi judecate în dosarul celei mai mari capturi de heroină din România

Opt persoane au fost trimise în judecată în dosarul privind cea mai mare captură de heroină din România, descoperită în Portul Constanța. Aproape o...

Constanța va avea primul port cu energie verde de la Marea Neagră

Constanța va avea primul port cu energie verde de la Marea Neagră, în acest sens Administrația Porturilor Maritime urmând să achiziționeze un parc fotovoltaic...

Prefectul de Constanţa: Virusul ne-a şters o comunitate de pe faţa pământului

Prefectul Constanţei, Silviu Coşa, a afirmat că în luna octombrie au murit de COVID la nivelul judeţului 457 de persoane. Prefectul de Constanța a precizat...

Se redeschide Spitalul de Boli Infecţioase Constanța, cuprins de incendiu la începutul lunii octombrie

Primăria Constanţa a început primele lucrări pentru redeschiderea Spitalului de Boli Infecţioase, afectat de incendiu, intenţionând deschiderea unei părţi din unitatea medicală. Spitalul de Boli...

Incident în stațiunea Mamaia: O barcă s-a răsturnat în mare

O barcă s-a răsturnat în mare, în judeţul Constanţa. O persoană este în pericol de înec. Autorităţile intervin cu mai multe echipaje. O barcă de...

Crimă pasională urmată de sinucidere, în Constanța (video)

Un bărbat și o femeie au fost găsiți morți într-un apartament din orașul Constanța. Ambii aveau răni pe corp și anchetatorii analizează mai multe...

Constanţa: Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, comerciale, la locul de muncă

Primăria Municipiului Constanţa a anunţat, duminică, instituirea obligativităţi purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun,...

Latest news