Organizația Umanitară CONCORDIA, alături de partenerii săi – Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Servicii Sociale – FONSS și Asociația Educație pentru Viața Reală…
Facultatea de Medicină din București deschide anul universitar 2021-2022 luni, 4 octombrie. Facultatea găzduiește 13.000 de studenți, dintre care 2.271…
Ministerul Educației și Reprezentanța UNICEF în România au organizat astăzi briefingul de presă privind inițiativa „Cea mai mare lecție despre vaccinare”. Evenimentul…
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a pierdut, în primă instanță, procesul cu Universitatea „Ovidius”. El cerea instituției să-i prelungească postul de…
Deși sunt în perioada în care își formează comportamente dezirabile, nu toți copiii de 6-10 ani primesc un ghidaj corect din partea adulților. Așadar, vârsta școlarilor mici este una…
Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) găzduiește, începând de marţi şi până vineri, prima ediţie a Săptămânii Mondiale a Francofoniei Ştiinţifice,…